Ultimele concerte ale anului 2019 pentru Luna Amară

20 - 21 decembrie 2019
Trupa Luna Amară aniversează 15 ani de la lansarea albumului Asfalt, iar cei interesați pot găsi acest CD (re-editat anul acesta de Roton Music) la concertul de vineri în Urban Home, Pitești. Sâmbătă, trupa se întoarce la Cluj, pentru un concert acustic de sărbători la Sala Radio.
A devenit deja un obicei ca la sfârșit de an să cântăm acasă, la Cluj.
Ultimul nostru concert din 2019 va avea loc la Sala Radio Cluj (str. Donat, nr. 160) locul în care am înregistrat albumul Nord.
Acustica sălii este perfectă pentru un concert sensibil si personal iar setlistul va conține atât piese de pe albumul Aproape, cât și piese de pe albumele precedente.

Mihnea Blidariu, cantautor, chitară, trompetă Luna Amară

Turneul Asfast 15 ani continuă

  • 31 ianuarie 2020 - Timișoara - Escape Underground Hub
  • 8 februarie 2020 - Târgu Mureș - The Office
  • 13 martie 2020 - Craiova - Cult Music Club
  • 3 aprilie 2020 - Constanța - Rockhalle
  • 4 aprilie 2020 - Galați - Daily Pub

Formația Luna Amara este unul dintre puținele exemple pozitive (pe plan național) din ramura unde activează. În plina ascensiune la momentul apariției primului album, considerată de o bună parte a publicului si a presei drept un solid reper al rock-ului românesc alternativ & grunge, trupa tinde să se impună în postura de lider de opinie a generației sale. Asfalt este o veritabilă oglindă a ceea ce cântă și reprezintă formația în 2004 (anul lansării albumului). Faptul de a evolua "la zi" din punct de vedere artistic, de a lua poziție în probleme socio-politice și în general de a avea/promova o (anumită) atitudine este un atuu "bine jucat" de cei în cauza.
Mihai Plămădeală (20 septembrie 2004) - secvență din recenzia albumului "Asfalt" la Muzici și Faze
https://www.muzicisifaze.com/trupa.php?id=163&cat=1