Turneu national Pasarea Rock - trupa promoveaza albumul ”Legenda” prin 14 spectacole

15 septembrie 2016
După concertul de lansare al albumului ”Legenda”, semnat de Pasarea Rock, ce va fi prezentat într-un format UNIC la nivel European, în data de 23 septembrie 2013 la Arena Basme cu cai, artiștii vor porni într-un amplu turneu național. Printre orașele vizate se găsesc atât locuri unde formația a fost foarte bine primită, cât și orașe unde vor susține concerte în premieră.

Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Tandarica, Josef Kappl, Nicu Patoi și Sorin Voinea vor oferi publicului, spectacole diferite de la oraș la oraș, iar totul va fi personalizat: de la stilurile abordate de rock sau rock-simfonic, până la concursurile cu premii și evenimentele speciale care îmbracă turneul.

Orașele pe care ”Pasărea Rock” le va vizita în această toamnă sunt:

  • București, 23 septembrie 2016, Arena Basme cu cai – concept UNIC în Europa;
  • Bacău, 6 octombrie 2016, Piața Centrală;
  • Vaslui, 8 octombrie 2016, Hanul Ancuței – concert rock;
  • Cluj-Napoca, 11 octombrie 2016, Casa de Cultură a Studenților – spectacol rock – simfonic;
  • Timișoara, 12 octombrie 2016, Filarmonica Banatul – spectacol rock – simfonic;
  • Târgu Mureș, 14 octombrie 2016, Palatul Culturii – spectacol rock-simfonic;
  • Brașov, 15 octombrie 2016, Centrul Cultural Reduta – concert rock;
  • Râmnicu Vâlcea, 16 octombrie 2016, Casa de Cultură a Sindicatelor – spectacol rock-simfonic;
  • Craiova, 17 octombrie 2016, Teatrul Național Marin Sorescu – spectacol rock –simfonic;
  • București, 25 octombrie 2016, Berăria H – concert rock;
  • Buzău, 27 octombrie 2016, Sala Sporturilor – spectacol rock-simfonic;
  • Pitești, 28 octombrie 2016, Club Hush – concert rock;
  • Suceava, 30 octombrie 2016, Casa de Cultură a Sindicatelor - concert rock;
  • Iași, 31 octombrie 2016, Casa Studenților – concert rock;
Albumul Legenda este esența existenței unei trupe prezentă pe piața muzicii românești de doi ani și jumătate, fiind rodul muncii consecvente și reprezentând renașterea genului muzical, cu influențe din folclorul românesc și cel balcanic.

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul basmecucai.ro ( doar pentru concertul de lansare de la Basme cu cai), iabilet.ro, biletfan.ro, blt.ro (pentru concertele din turneul national), in magazinele fizice anuntațe de partenerii noștri și la casele de bilete ale sălilor de spectacol din fiecare oraș.

Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina de Facebook Pasărea Rock.


Despre Pasărea Rock
Pasărea Rock este un proiect lansat pe piața muzicală din România în martie 2014. Ajunși la vârsta maturității artistice, Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Èšăndărică au înțelepciunea de a nu se rupe de trecut, ci de a căuta în experiența comună a tinereții puterea și forța de a duce mai departe o poveste care a făcut legendă, povestea trupei care i-a consacrat, Phoenix. Proiectul este întregit de Sorin Voinea și Nicu Patoi.

De la înființare, trupa a lansat șapte melodii, două EP-uri și un videoclip, iar turneele susținute de Pasărea Rock anul trecut au confirmat, la nivel național, succesul proiectului.

Repertoriul Pasărea Rock include compozițiile originale precum Praznic năprasnic, Călușandra, Pasărea Calandrinon, Legenda, Epitaf, Zoreaua, Origine, Fagul si Iedera, piese din prima operă rock-simfonic Meșterul Manole, cum ar fi Pe Argeș în jos sau Rugăciune către Domnul și hituri binecunoscute interpretate de Mircea Baniciu, Hanul ulciorului nesecat sau Eșarfă în dar.