27 aprilie 2022 The Exploited și The Toy Dolls sunt două dintre cele mai mari nume ale punk-ului mondial, trupe confirmate la ediția din acest an a Festivalului Posada Rock, care va avea loc în perioada 2-4 septembrie 2022 pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.
THE EXPLOITED s-au înființat în Edinburgh în 1980 și s-au lansat un an mai târziu cu ”Punks Not Dead”, care a fost desemnat albumul independent al anului. Au urmat alte discuri care i-au propulsat în topuri, apariții TV scandaloase și lungi turnee britanice și internaționale. De-a lungul carierei care se întinde peste mai bine de 4 decenii, punkerii scoțieni au rămas credincioși stilului care i-a consacrat – o muzică explozivă, rebelă, fără regrete și compromisuri, cu versuri acoperind deseori subiecte sociale sau politice, pline de atitudini anti-autoritare sau anti-război. THE EXPLOITED îmbină street punk, hardcore și crossover thrash și au influențat trupe mari, precum Metallica și Anthrax, iar piesele lor au fost preluate, printre alții, de Slayer sau Ice-T.
Din aceeași generație, dar venind din Anglia, fac parte și THE TOY DOLLS, reprezentanții unui alt fel de punk, mai vesel, dar nu lipsit de aceeași energie molipsitoare. Cunoscuți pentru stilul degajat, care amestecă frenezia punk-ului cu virtuozitatea și parodia (au făcut coveruri după ”The Final Countdown”, dar și după ”Livin’ La Vida Loca”!), THE TOY DOLLS sunt absolut redutabili în concert, unde cei trei membri ai trupei oferă un show total.
THE EXPLOITED și THE TOY DOLLS, urcă pe scena Posada Rock 2022 în seara de 4 septembrie și se alătură pe afișul festivalului celorlalte nume mari deja prezentate – PARADISE LOST și THE HAUNTED.
Urmează anunțare și a altor cunoscute trupe internaționale în recital, pe lângă formațiile din underground care vor concura pentru premii consistente.
Abonamentele pentru cele 3 zile de festival sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro.
Pentru încă câteva zile, până la 15 mai, abonamentele vor fi valabile la prețul de PRESALE 2 – 300 de lei. Ulterior, ele vor putea fi achiziționate la prețul de 350 de lei până pe 1 septembrie 2022. În cazul în care cele 5.000 de abonamente nu se vor epuiza și evenimentul nu va fi SOLD-OUT, pe perioada festivalului vor fi disponibile la intrare abonamente și bilete pentru o zi la prețuri care vor fi anunțate cu câteva zile înainte.
La toate prețurile acestea se adaugă comisionul de ticketing.
Festivalul Posada Rock este organizat de Asociația Rock Culture în parteneriat cu Primăria Câmpulung, fiind proiect prioritar al Ministerului Culturii.