Trupele Lost Society, Spiritual Ravishment si Negative Core canta in deschidere la Napalm Death

14 septembrie 2011
Miercuri, 14 septembrie 2011 în Club Wings și joi, 15 septembrie 2011 în cadrul Festivalului Rock In Iasi (http://www.rockniasi.ro) concertul Napalm Death organizat de Alternative Music Experience se va deschide cu trupele românești: Lost Society, Spiritual Ravishment și Negative Core.

Lost Society
Lost Society
este un proiect de studio materializat live. Primul concert al unui proiect fondat de Paul "Slayer" Grigoriu (Rising Shadow, ex-Abigail) și Matei Tibacu-Blendea (Cyborg, Illuminati, Foreign Humor), Lost Society interpretează o muzică de tipul "struto-camilă": influente de jazz, punk, funk, rockabilly, metal, progresiv, alternative, electronica, pop, folk, avantgarde, post-rock. Primul album Lost Society urmează să fie lansat în a doua jumătate a anului 2011 și include invitați din trupe ca Dead Kennedys, T.S.O.L., Frodus, Sieges Even, Atheist, Black Flag/Circle Jerks și mixat cu ajutorul lui Victor Panfilov.


Spiritual Ravishement
Trupa cu cea mai rapida evoluție din subteranele scenei transilvănene de metal extrem și cu cea mai diversă combinație etnică din undeground-ul românesc (doi români, un maghiar și un sirian) a surprins publicul concertând cu succes alături de nume mari ale scenei metal internaționale, ca: Misery Index, Lividity, Hate sau God Dethroned. Spiritual Ravishement și-a încântat publicul cu apariții live în România, Bulgaria, Germania, Slovacia, Polonia și Ungaria. "Children of the Atom", un compendiu de opt piese cu o durată de aproape 35 de minute, prezintă o trupă matură, extrem de versatilă și de talentată, în egală măsură brutală, violentă și surprinzătoare, reușind să surprindă tensiunea de pe scenă direct sub forma unui album matur, conceptual, vorbind despre sfârșitul lumii dominate de corporații, cercuri de interese, intrigi financiare, terorism, razboaie de gherilă și amenințări atomice, precum și de viața de dincolo de acest infern. Pendulând inteligent între riff-uri death metal și blastbeat-uri grindcore, suprapuse unui amalgam de voci ale infernului informatic și de samplere mad-max, "Children of the Atom" este fără îndoială un material de ținut minte, soundtrackul apocaliptic și nuclear al undeground-ului din România.


Negative Core
În perioada 2006-2007 a activat sub titulatura ARTILERY, iar între 2007 și 2009 s-a numit TARANTULA. În iulie 2010 și-a schimbat din nou numele, devenind NEGATIVE CORE. Trupa imparte scena cu mari nume internationale ale metalului: Omega Lithium, Ava Inferi, HyperboreaBelphegor, Eternal Tears Of Sorrow, Concept Insomnia dar si importante trupe romanesti: Negura Bunget, Bucium, Bucovina, GOD, Grimegod, Abigail, Tiarra. Un amplu concert va fi sustinut in luna decembrie 2010 in Cage Club alaturi de Truda, Bucovina si Altar, ce va fi clasat pe locul 3 in top Metalhead pe baza votului publicului. In prezent NEGATIVE CORE pregateste "artileria" grea: lucreaza la primul album "Spread The Disease" ce va contine atat piese din perioada Tarantula / NEGATIVE CORE - Blood God, MotherFucker, Pray dar și noi compozitii Pride feat. Cristina (Psychogod), UnHOLY. Un preview al albumului poate fi urmărit la : http://www.youtube.com/watch?v=TCymanVEFKI.

Cele două concerte Napalm Death, în deschiderea cărora vor cânta trupele românești enumerate mai sus, sunt organizate pentru publicul român de Alternative Music Experience, o colaborare între King Size Production și Bring The Noise.

Partenerii evenimentului sunt: Rock FM, 1Music Channel, MetalHead, Metalfan, Feeder.ro, Best Music, Sunete, B 24 Fun, Iconcert.ro, Maximum Rock, Rock Stage, Revista VIP, Info Music, You Magoo, No.3.