The Strizzers dă voce autenticității cu De ajuns, primul single în limba română al trupei

24 aprilie 2026
Trupa The Strizzers lansează 'De ajuns ', prima lor piesă cu versuri în limba română. Noul single explorează tensiunea dintre autenticitatea personală și așteptările rigide ale societății, oferind o perspectivă onestă asupra luptei pentru definirea sinelui. Disponibilă de astăzi pe toate platformele de streaming, apariția digitală va fi urmată de concertul de lansare, ce va avea loc pe 28 aprilie 2026, la Club Control. Biletele vor putea fi achiziționate exclusiv la intrare, în seara evenimentului.

După debutul marcat de albumul 'Some Kind of Hero' și succesul recent la festivaluri precum Odyssea Rock Fusion sau RockNIasi, The Strizzers au acceptat o nouă provocare, aceea de a crea muzică în limba română. Această decizie vine din dorința de a comunica mai direct și mai profund cu publicul local.

Din punct de vedere stilistic, noua piesă păstrează direcția mai heavy pe care The Strizzers a pornit odată cu lansarea single-ului 'I am a Winner', demonstrând publicului o maturitate vocală și instrumentală care anticipează direcția viitorului lor EP. De ajuns continuă să exploreze tema autenticității personale, piesa fiind un manifest pentru oricine a simțit că standardele exterioare, de la succesul profesional până la rolurile de gen, pot deveni o povară copleșitoare.

The Strizzers - De ajuns (Official audio) https://www.youtube.com/watch?v=dIwBPNfv9rw
Am realizat că mă sperie mult mai tare gândul de a trăi o viață care nu îmi aparține, doar pentru a-i mulțumi pe ceilalți, decât ideea de a-i nemulțumi fiind eu însămi. În acel punct, decizia de a-mi accepta autenticitatea a devenit simplă. De ajuns este despre neputință transformată în putere prin muzică, și sper ca cei care ne ascultă să rezoneze cu mesajul nostru și să ni se alăture marți la lansarea live, în Club Control
declară Monica Costin, solista formației.
Pentru concertul de lansare din Control Club, The Strizzers pregătesc un setlist extins și o serie de momente speciale. Alături de ei vor urca pe scenă, în calitate de invitați speciali, Laura Brat (Tragic), Romina Apostol (The Voodoo Child) și Mădălin Duca (Jack of all Trades).

The Strizzers este o trupă de rock alternativ din București, recunoscută pentru energia live și vocea puternică a solistei Monica-Elena Costin. Activă pe scenă din 2022, trupa a lansat de-a lungul timpului o serie de single-uri și albumul de debut Some Kind of Hero.

Cu mesaje sincere și un sound curajos de rock alternativ, The Strizzers și-au consolidat prezența scenică prin concerte în orașe cheie din România și prin participări la festivaluri precum Evergreen Fest, Timișoara City Celebration, Odyssea Rock Fusion sau RockNIasi. Dincolo de granițele țării, trupa a bifat și prima experiență internațională printr-un mini-turneu în Bulgaria, intitulat Beyond Borders, susținut alături de formația People of Maha. Această evoluție constantă aduce pe scenă un spirit rock autentic, unde pasiunea și experiența acumulată se traduc într-o conexiune directă și matură cu publicul.

The Strizzers înseamnă:
  • Monica Elena Costin (voce)
  • Andrei Hoisescu (chitară)
  • Marius Barbu (chitară)
  • Alexandru Cardos (bass)
  • Pavel Borta (tobe)
The Strizzers online: