TARJA, BEYOND THE BLACK si WALKWAYS - noi nume confirmate la ARTMANIA

24 mai 2017
Cea mai bună voce de metal simfonic din Europa și probabil una dintre cele mai bune cântărețe ale lumii, Tarja Turunen este noul nume confirmat pe afișul Festivalului ARTmania, eveniment care va avea loc la Sibiu, în perioada 28-29 iulie 2017. Soprana și pianista finlandeză, care a obținut faima internațională ca solistă a trupei Nightwish, își va prezenta noul album, în premieră în Transilvania, într-un concert care va avea loc sâmbătă, 29 iulie, în Piața Mare din Sibiu. Tarja, o soprană cu un ambitus excepțional, o tehnică impecabilă și un spirit rock viguros și profund, vine la Sibiu în cadrul turneului "The Shadows Show", început la finalul anului trecut pentru promovarea celor mai recente dintre materialele sale, EP-ul "The Brightest Void" și albumul "The Shadow Self".

Și germanii Beyond The Black, eroi ai rock-ului simfonic european, au confirmat venirea la Sibiu. Pe primele locuri în topurile germane și austriece, Beyond the Black sunt apreciați ca vârf de lance în muzica metal continentală, de criticii muzicali. care consideră că cel mai recent album al lor, "Lost in Forever", este o incredibilă demonstrație de virtuozitate, o explozie de sensibilitate creativă.

Lor li se alătură pe afișul ARTmania cei din trupa Walkways, vedetele noului val de rock alternativ din Israel, o trupă tânără care și-a câștigat faima pentru maniera genială în care alătură reprizelor executate în forță, părți lirice, de o delicatețe remarcabilă. Tarja, Beyond The Black și Walkways sunt cele mai noi nume confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania, care a anunțat până acum alte patru trupe importante: Lacuna Coil, Riverside, You And Me At Six și Devin Townsend Project.

Festivalul ARTmania este organizat sub egida "Take a Stand", o campanie de încurajare a implicării civice și a coeziunii sociale și o declarație pentru apărarea valorilor europene. Campania "Take a Stand" este o inițiativă a Yourope, asociație la care ARTmania este afiliat, alături de 90 dintre principalele festivaluri din Europa.


  • Biletele pentru Festivalul ARTmania au fost puse în vânzare în rețelele eventim.ro, și pe kompostor.ro. Prima tranșă de bilete promoționale a fost epuizată, astfel ca în perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 190 de lei.

  • De asemenea, anul acesta, ARTmania lansează în perioada festivalului, reuniunea internațională East European Music Conference, prima întâlnire din România a celor mai importanți reprezentanți ai industriei europene de eveniment. Directorii marilor festivaluri, experți cu prestigiu mondial în securitate, în controlul mulțimilor, legislație sau sistem de taxe vor veni pentru prima oară în România, în cadrul unui eveniment de elită inițiat de ARTmania și realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu. Biletele pentru accesul la East European Music Conference s-au pus în vânzare pe site-ul oficial al evenimentului, eemusic.ro și costă 190, 210 sau 240 de lei, în funcție de momentul achiziției.

CEA MAI BUNÄ' VOCE CROSSOVER A LUMII. "Sper să vă revăd curând" - spunea Tarja la finalul celui mai recent concert pe care l-a susținut în. Consecventă acestei promisiuni, soprana finalndeză revine pentru a-și lansa noul album, în premieră, în Transilvania. Regina rock-ului simfonic și-a sedus publicul cu o voce incredibilă, amplă și grandioasă, a strălucit într-un extraordinar duet cu Alice Cooper sau alături de legendarii Scorpions, a câștigat discuri de aur și platină pentru vânzări în țările nordice și în spațiul germanic și este considerată cea mai bună cântăreață crossover din Europa și una dintre cele mai bune cântărețe ale lumii. Vorbește cinci limbi străine, urăște păianjenii, adoră vinul roșu, citește, visează și meditează. De altfel, tentația către explorarea sinelui profund și dialogurile interioare a fost tema celui mai recent dintre materialele sale discografice. Întâmpinat cu aplauze de public și critică deopotrivă, albumul "The Shadow Self", lansat în august 2016, reprezintă o aventură introspectivă, o explorare a zonelor de umbră din interiorul unui suflet, acele colțuri care găzduiesc fantome și din care, spune Tarja, și-ar putea trage seva forța creatoare și inspirația artistică. "Deși sunt o persoană pozitivă, este ceva întunecat care mă face să scriu și să creez în general. Tind să cred că este vorba despre un întuneric frumos", spunea Tarja pentru Blabbermouth. După mai multe concerte memorabile în România, printre care faimosul spectacolul din 2005, susținut alături de trupa de rock simfonic care a consacrat-o, Nightwish, Tarja a bifat o serie de apariții notabile pe scenele din România, printre care și minunatul spectacol de Crăciun susținut în 2015 pe scena Ateneului Român din București.

Beyond the Black
. Metal simfonic din Germania.

Cântece de dragoste și de moarte cu cea mai sensibilă trupă germană de metal simfonic. Formația și-a câștigat o uriașă popularitate în scurta sa istorie, suficient cât să urce în topurile de specialitate și să se numere printre favoriții marilor festivalurilor lumii, începând cu marele Wacken Open Air. Beyond the Black este, așa cum remarca întreaga critică europeană, o trupă care a reușit peste noapte să urce de la zero până la statutul de eroi ai scenei rock europene. Pe primele locuri în topurile germane și austriece, Beyond the Black sunt vârf de lance în muzica metal germană, spune critica, estimând că cel mai recent album al lor, "Lost in Forever", este o incredibilă demonstrație de virtuozitate, o explozie de sensibilitate creativă, un sound complex, încununat de vocea incredibilă a vocalului Jennifer Haben. Mai în formă ca niciodată, Jennifer se potrivește perfect întregului concept, un mix bun de metal simfonic cu compoziții extreme, de la părți de o fragilitate extraordinară, până la secvențe heavy, executate în forță. Beyond the Black zboară sus, foarte sus - spune critica, remarcând forța și creativitatea cu care muzicienii reușesc să gestioneze o misiune dificilă, anume să ducă mai departe un stil amplu și melodic, afirmându-și clar propria identitate și mesajul unic în fantastica lume a rock-ului internațional. Pentru primul lor show în România, Beyond the Black vor urca, sâmbătă, 29 iulie, pe scena amenajată în Piața Mare din Sibiu.

WALKWAYS: DRUMURI CÄ'TRE GENIUL ROCK. Știm destinația, dar care e drumul? Fiecare e liber să-și aleagă propriile cărări pentru a ajunge departe, spun cei de la Walkways, care fac din propria muzică un permanent proces de autocunoaștere și de devenire. Cu un mix uluitor și unic de metale grele și părți emoționale de o delicatețe remarcabilă, alături de o varietate genială de stiluri și tipuri de voci, Walkways este, fără îndoială, trupa iconică a noului val de rock alternativ din Israel. Răsfățați ai festivalurilor internaționale și preferații publicului rock din Europa, Walkways își înțelege muzica și mesajul ca pe un drum către autocunoaștere și devenire, declarând că arta lor îi ajută să rămână sănătoși și rezonabili, ba chiar mai mult, să devină mai buni, mai morali și mai umani. "Creăm pentru a ne descărca, pentru a inventa o supapă care să ne ajute să facem față sentimentelor, mai ales agresiunilor. Altfel, poți să o iei razna. Nimeni nu are dreptul să-și lase propriul ego nesupravegheat, lipsit de control. Nimeni nu este justificat atunci când se dezlănțuie, chiar dacă, din păcate, prea mulți o fac în vremurile astea. Avem, de fapt, posibilitatea alegerii. Iar noi alegem să nu acționăm în versiunile noastre cele mai sălbatice. Alegem să avem control și să ne ridicăm deasupra acestor impulsuri, fără scuze, indiferent de traumele pe care le avem în trecut. Trecutul nu este viitorul nostru", spun cei de la Walkways. Despre acest proces vorbește, încă din titlu, și albumul pe care rockerii istraelieni îl vor prezenta pe scena ARTmania de la Sibiu, "Safe In Sound". Produs în regim independent și masterizat la Fascination Street Studios din Suedia, albumul "Safe In Sound" are un mesaj valoros, inspirat din experiențe proprii ale membrilor trupei, și este un ghid interesant pentru cei care vor să trateze cu naturalețe impulsurile minții umane și doresc menținerea unei minți conștiente și controlate.

"Este timpul să luăm poziție pentru Europa și pentru întreaga lume, în încercarea de a crea o mișcare care să încurajeze coeziunea socială. Prin campanii de informare și conștientizare, promovăm toleranța pentru toate culturile, genurile, rasele, religiile, orientările sexuale, culorile și originile. A motiva oamenii să participe la activități politice și sociale, a milita pentru un dialog pașnic, pentru umanism, toleranță și pentru înțelegere reciprocă, este cea mai bună cale de a face lumea un loc mai bun pentru fiecare individ și pentru noi toți la un loc" - se arată în declarația care definește scopul și misiunea "Take a Stand".

Yourope îi salută pe toți profesioniștii din domeniul muzicii live și îi încurajează să se alăture acestei campanii ca parteneri! Festivaluri, promotori, cluburi, asociații, companii de producție și alte persoane implicate în industria de evenimente sunt invitate să devină ambasadori ai Campaniei "Take a Stand", pentru o Europă Unită.

SPONSORI: BECKS, BANCA TRANSILVANIA, MARQUARDT

PARTENERI: AROC, TAKE A STAND, YOUROPE, DONAU

PARTENERI MEDIA: Rock FM, Zile și Nopți, Adevărul, Forbes, HotNews, Catavencii, National Geographics, Cosmopolitan, Beau Monde, Agerpres, Radio România Cultural, IQ Magazine, Times New Roman, Sunete, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, ClujLife, Deezer, Feeder.ro, IConcert, InfoMusic, Traieste Muzica, urban.ro, E-zine, Let’s Rock, Vinsieu.ro, anyplace.ro.