Roadkillsoda și Sinoptik anunță turneul Stoner Extravaganza European Tour 2018

11 septembrie 2018

Toamna aceasta, RoadkillSoda și ucrainienii de la Sinoptik demarează Stoner Extravaganza European Tour 2018. Turneul va cuprinde 23 de orașe din Ucraina, Ungaria, Slovacia, Croația, Italia, Austria, Polonia și România, este organizat de Cavalleria Events și Kataphakt. Primul concert va avea loc pe 3 octombrie 2018, în orașul Kiev, turneul urmând să se încheie pe 25 octombrie 2018.

În România, Stoner Extravaganza European Tour va cuprinde oraşele București [5 oct 2018], Satu Mare [6 octombrie 2018], Baia Mare [7 octombrie 2018], Cluj-Napoca [8 octombrie 2018], Oradea [9 octombrie 2018] și Timișoara [10 octombrie 2018]. Datele complete ale turneului sunt disponibile pe pagina de Facebook a formației.

RoadkillSoda şi-a început activitatea în 2011, iar pentru cei care au chef de iureş, caută un soundtrack pentru o stare chill sau sunt blocaţi în paradoxul de la mijloc, sound-ul celor de la RoadkillSoda îşi face treaba şi gâdilă starea care trebuie.

Ceea ce a început ca un proiect într-o cameră obscură şi plină de fum, a devenit treptat o trupă care reprezintă cu adevărat esenţa rock’n’roll-ului, atât local, cât şi în afară: vibe-ul anilor ’70 combinat cu riff-uri şi solo-uri care îţi fac piele de găină, linii de bass grele, toate presărate cu o voce intensă şi ritmuri care îţi pun sângele-n mişcare.

RoadkillSoda a lansat anul trecut albumul “Mephobia, semnat cu Universal Music, și un clip la primul extras de pe material, care poate fi urmărit aici:
https://www.youtube.com/watch?v=J6jbfG4aQyU

Mai multe detalii pe:

Facebook: https://www.facebook.com/RoadkillSoda/
Bandcamp: https://roadkillsoda.bandcamp.com/
YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=8KSz6zq_mtg
Instragram: https://www.instagram.com/roadkillsoda/