Pro Istoria Fest ajunge in acest weekend la Sarmizegetusa - Sistem si Ad-Hoc vor canta in fosta capitala a Daciei Romane

11 - 12 august 2012
Dupa succesul primelor 2 evenimente organizate in acest an, la Cetatea Enisala (20 000 de spectatori) si Cetatea Rasnov (5000 de spectatori in prima zi de festival), Pro Istoria Fest continua cu promovarea unei cetati ce spune una dintre cele mai frumoase povesti ale poporului roman, cea despre geneza sa. Este vorba despre Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitala a Daciei Romane, fondata chiar de imparatul Traian.

Pro Istoria Fest Sarmizegetusa va insemna un mix intre vechi si nou, aratand publicului frumusetea contrastului dintre traditional si modern. Publicul va avea parte de activitati parca desprinse din vremea dacilor si romanilor, care se vor imbina cu elemente contemporane. Festivalul va debuta sambata, 11 august 2012, la ora 9:00, cu o parada romano-dacica, care va pleca din Hunedoara (punct de intalnire - Hotel Rusca), va continua in Hateg si va avea ca punct final Sarmizegetusa (centru). Regi daci si romani si soldati cu armuri stralucitoare vor aminti localnicilor si turistilor despre istoria singurului oraș din provincial Dacia care a primit epitetul metropolis in timpul Imperiului Roman.




Dupa incheierea paradei, la ora 12:00, adultii vor avea ocazia sa se transforme in luptatori de seama, pentru ca vor invata aruncarea cutitelor, vor sti sa foloseasca spada si sabia si vor participa la lupta romaneasca si concursuri de tras cu franghia, in cadrul atelierelor dedicate. Cei mici nu au fost nici ei uitati si sunt asteptati cu activitati atractive pentru varsta lor: face painting, baloane modelate si animatie pentru copii. Incepand cu ora 16:00, muzica va incepe sa rasune in amfiteatrul de la Ulpia Traiana, un loc cu mare rezonanta istorica, care va primi artisti de seama, simboluri ale muzicii folclorice si moderne: trupele Zurli, Ad-Hoc, Andreea Voica si Deian Galetin, Vunk si multi altii. Seara se va incheia cu un show laser special creat pentru aceasta ocazie.

Duminica, 12 august 2012, atelierele pentru adulti si copii continua, iar concertele vor anima din nou amfiteatrul vechi de mii de ani. Hara va urca pe scena de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, iar capul de afis al festivalului, Sistem, va incheia cele doua zile de Pro Istoria Fest, impreuna cu un spectaculos foc de artificii.

"Pro Istoria Fest vorbeste despre cele mai importante obiective cultural-istorice din Romania, iar Sarmizegetusa ocupa un loc de cinste in istoria tarii noastre si, deci, nu putea lipsi de pe harta festivalului. Ne dorim ca, in cele 2 zile de evenimente, sa recream atmosfera zilelor in care se scria istoria poporului roman si a tarii noastre, aducand, totodata, elemente moderne, prin intermediul artistilor care vor urca pe scena. Si iata cum sloganul Pro Istoria Fest: "muzica prezentului in slujba trecutului" prinde viata" a declarat Zoli Toth, membru al trupei Sistem si organizator Pro Istoria Fest.

In cadrul festivalului exista si o zona de campare, in situl Ulpia, semnalizata corespunzator si dotata cu toalete ecologice, special pentru turistii care vor sa petreaca weekend-ul la Pro Istoria Fest.

Festivalul Pro Istoria Fest doreste sa aduca in atentia publicului obiectivele cultural-istorice si turistice aflate pe teritoriul Romaniei, printr-o serie de evenimente de inalta tinuta culturala si artistica. Lista evenimentelor din acest an cuprinde Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Golesti, Cetatea Enisala, Sighisoara, Sarmisegetusa, dar si alte 3 cetati incluse déjà de anul trecut in circuit: Cetatea Rasnov, Cetatea Poenari si Targoviste. Festivalul a debutat in septembrie 2011 la Curtea Domneasca de la Targoviste. Au urmat apoi, in octombrie 2011, Cetatea lui Vlad Tepes de la Poenari si Cetatea Rasnov. Cele trei evenimente au adunat peste 40.000 de spectatori. Festivalul este organizat de Asociatia Star Education. Mai multe detalii pe http://www.proistoriafest.ro si pe http://www.facebook.com/proistoriafest.