25 iulie 2019 Peste 10 000 de oameni au dansat și s-au bucurat de un regal de blues în cadrul Open Air Blues Festival Brezoi 2019. Festivalul a avut loc în micuțul oraș Brezoi, amplasat într-o zona superba de pe Valea Oltului, la doar 35 km de Rm Vâlcea.
Conceput încă de la prima ediție ca Festival Internațional, OABFB 2019 a venit în cel de-al treilea an de existență cu un lineup de excepție, al cărui cap de afiș a fost Beth Hart, considerată una dintre cele mai bune voci feminine din lume la ora actuală. Ediția 2019 a adus în fața publicului cele mai multe nume internaționale aflate vreodată pe aceeași scenă în regiunea noastră. Lineup-ul excepțional din acest an, în care pe lângă Beth Hart s-au regăsit nume ca Oscar Benton, Ana Popovic, Jonathon Boogie Long sau Eb Davis & The Superband, a încântat publicul iubitor de blues timp de 4 zile și 4 nopți de poveste.
În a patra zi de festival, alături de EB Davis și Oscar Benton, pe scenă a urcat AG Weinberger, un artist pe cât de controversat, pe atât de iubit, cu un repertoriu vast și versatil, promotor înfocat al blues-ului american în Romania. "Open Air Blues Festival Brezoi nu este Woodstock-ul României. Este, începând de astăzi, Brezoiul lumii!" a declarat de pe scenă artistul, în aplauzele întregului auditoriu.
"Locul, oamenii, aerul, soarele, până și ploaia și nu în ultimul rând organizarea, m-au făcut să am senzația că Beth Hart, EB Davis, Oscar Benton și tot ceilalți au cântat... în, la o întâlnire cu prietenii. Atât de natural, atât de excepțional și totodată familiar. Felicitări!"
"Unul din motivele pentru care mai de mult îmi trecea prin minte eventualitatea unei emigrări era să pot merge la festivaluri ca cel de anul ăsta de la Brezoi. Mă bucur că acum au venit festivalurile lângă mine."
"Atmosferă frumoasă, bună organizare și, în primul rând, muzică de calitate."
"Extraordinară experiența, organizare bună, atmosfera minunată, oameni faini. Așa da. Cine nu a fost acolo are ce regreta."
"Open Air Blues Festival este visul așteptat de mult timp și realizat acum al lui Mihai Răzvan Mugescu și o mână de "bluesmen", artiști din Liga I a muzicii. Este un exemplu clar că se poate face artă, entertainement, turism la scară mare și de inaltă clasă.
Felicitări tuturor celor care au conlucrat pentru a realiza acest proiect, aplauze și plecăciune artiștilor care ne-au încântat de pe scenă!"
Ecourile acestui an încă nu s-au stins, însă organizatorii pregătesc deja ediția din 2020, anunțând și primul nume din lineup-ul anului viitor, Samantha Fish. Lansată în muzică în anul 2009, Samantha Fish s-a poziționat încă de la început ca un artist cu un potențial imens în lumea blues-ului contemporan, fiind numită de New York Times "o impresionantă chitaristă de blues ce performează cu forță și dulceață" și "una dintre cele mai promițătoare tinere artiste ale genului".
Festivalul a fost inițiativa Asociației Mentor Rock și este organizat în parteneriat cu Primăria Brezoi. Notorietatea sa a crescut de la an la an, susținut fiind atât de Consiliul Județean Vălcea cât și de o serie de branduri dornice să se asocieze cu un eveniment ce promite să devină una dintre cele mai apreciate alternative culturale de petrecere a timpului liber.

Open Air Blues Festival Brezoi 2019, în cuvintele publicului