Noutăți și comunicate

Trupa Ad Hoc a lansat videoclipul ultimului lor single: „Pana”

8 februarie 2016
Trupa Ad Hoc a lansat videoclipul ultimului lor single: „Pana”
Joi, 4 februarie 2016, trupa Ad Hoc a susținut la Clubul Taranului din Bucuresti un concert în cadrul căruia a lansat videoclipul celui mai nou single al lor: „Pana”.



Sala a fost ocupată la capacitatea maximă, iar publicul s-a bucurat din plin de o seară ca-n povești. Prin public se zăreau personaje desprinse parcă din alte lumi, cu costume, cu plete și bărbi, cu tatuaje, care împreună cu publicul au încins o horă și-au dănțuit până-n zori.

Pe întreaga durată a serii, cei de la BlueCat Studio au oferit un spectacol de proiecții video ce a adus publicul foarte repede și totuși pe nesimțite într-o lume de basm. Cei de la Drum'n Flute, invitați să încingă atmosfera, au susținut un spectacol plin de energie, tradiție și folclor.

Videoclipul piesei „Pana” a fost difuzat în premieră în partea a doua a concertului celor de la Ad Hoc, în timp ce trupeții au coborât de pe scenă, alături de public și au savurat împreună povestea „Pana”.

(2) Trupa_Ad_Hoc_a_lansat_videocli_rqSy07cBX.jpg

(3) Trupa_Ad_Hoc_a_lansat_videocli_POyCTJEj.jpg



Băieții de la Ad Hoc au avut alături de ei, pe scenă, un invitat special cu o mare experiență în domeniu și cu o amprentă muzicală recunoscută în toată Europa. Este vorba de chitaristul trupei Farfarello, trupa fostului violonist din Phoenix, Mani Neumann.

Videoclipul a fost realizat de Anya Dimitrov și Vladimir Ivanov, BlueCat Studio.
Înregistrările, mixajul și masterizarea au fost făcute de Sultan Nasser, StartRec Studio.

În varianta de studio au mai participat și Flavius Hosu (Phoenix) la tobe și Adrian Bologa (Score Band) la vioară, voce, bass și efecte.
Actorii: Daath Yug și Maria Mihailovna.

Videoclipul se poate viziona aici:
https://youtu.be/I18-__rTvok

facebook:
https://www.facebook.com/AdHocMedieval

soundcloud:
https://soundcloud.com/ad-hoc-6


Evenimente recomandate

Top