Noutăți și comunicate

Primele confirmari la MMB Showcase Festival - artisti din peste 10 tari

29 iulie 2022
Primele confirmari la MMB Showcase Festival - artisti din peste 10 tari
MMB Showcase Festival, festivalul ce prezintă artiști în ascensiune din România și din lume, va avea loc între 6-8 septembrie 2022 la Club Expirat. Printre primele confirmări se numără trupe și artiști din România, Franța, Cehia, Norvegia, Israel, Portugalia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina și Moldova.

Timp de trei zile, în perioada 6-8 septembrie, Clubul Expirat din București va găzdui o nouă ediție a MMB Showcase Festival. Evenimentul aduce pe scena clubului formații în ascensiune din toată lumea, cuprinzând artiști din toate genurile muzicale. Aceștia vor concerta atât în fața profesioniștilor domeniului de pe plan local și european, prezenți la conferința Mastering the Music Business – oportunitate care le-ar putea aduce viitoare colaborări - dar și în fața publicului neparticipant la conferință, dar dornic să descopere voci și acorduri fresh.

Cosmin Ionescu, Music Program Director la MMB Showcase, a declarat că „industria muzicală are și ea hibele ei, iar una dintre ele este dificultatea cu care un artist, o trupă la început de drum reușeșete să ajungă în atenția marilor case de discuri, festivalurilor locale sau internaționale, ba chiar în atenția publicului larg. Un festival de showcase-uri poate rezolva o parte din această problemă și ne bucurăm enorm că am reușit și anul acesta să dăm șansa unor trupe cu super mult potențial să-și expună muzica în fața profesioniștilor din industrie, dar și a publicului.

Peste 15 formații vor lua parte la festivalul din acest an, iar printre primele nume confirmate se numără: AIKO (Cehia), Cătălina Cara (Moldova), E-an-na (România), Groove Garden (România), HVNDS (România), IOVA (România), IVA (Bulgaria), KOIKOI (Serbia), krapka; KOMA (Ucraina), Labotanique (Franța), :Papercutz (Portugalia), Sturle Dagsland (Norvegia), Subterranean Masquerade (Israel), Woodstock Barbie (Ungaria) și Zimbru (România).

Intrarea la MMB Showcase Festival este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul publicului se va face în fiecare seară de festival începând cu ora 19:00. Detalii suplimentare despre artiști și program se vor găsi pe site-ul oficial https://masteringthemusicbusiness.ro.

Playlist: https://open.spotify.com/playlist/7waQuwT6kdDYg5wQCylhzg



Despre MMB Showcase Festival

MMB Showcase Festival este festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business care, vreme de trei zile, în perioada 6-8 septembrie, va aduce la București profesioniști de top ai industriei muzicale românești și internaționale. Mastering the Music Business este un eveniment organizat de Asociația Romanian Artists Worldwide, susținut de HEMI (Hub for the Exchange of Music Innovation) și co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

Parteneri: IMPALA, INDIERO, Mediatrust.

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul www.masteringthemusicbusiness.ro


Evenimente recomandate

Top