Noutăți și comunicate

Porto Franco Fest va avea loc in perioada 21-23 iulie, la Sulina

21 - 23 iulie 2023
Porto Franco Fest va avea loc in perioada 21-23 iulie, la Sulina
Între 21 și 23 iulie 2023, Sulina devine port liber pentru artiștii și iubitorii de muzică și nu numai. Într-un cadru de basm, între apele Dunării, ale Deltei și ale Mării Negre, pe cel mai fin nisip, se adună tabăra pentru Porto Franco Fest.

Aproape de malul mării se instalează campingul. Vor fi focuri de tabară, mâncăruri cu specific local, gastronomie internațională pentru mofturoși, standuri cu băuturi. Pensiunile din Sulina își așteaptă, la rândul lor, oaspeții dornici de confort.

Vor fi trasee pentru bicicliști (pot fi închiriate celebrele triciclete de Sulina), se organizează excursii cu șalupa, întâlniri la pescuit în locuri special amenajate.

Sulina așteaptă un public civilizat, care știe să facă turism responsabil. Ca în întreaga Deltă, avem grijă de tot ce ne înconjoară, nu murdărim, nu stricăm, respectăm natura, care e atât de generoasă cu noi.

Festival

Aflat la prima ediție, Porto Franco Fest își propune să promoveze turismul responsabil, în respect față de natură, să dezvolte și să fidelizeze turismul în zonă și, cu timpul, să devină un festival de tradiție. O inițiativă a Casei de Cultură Sulina și a Primăriei Sulina, în parteneriat cu Asociația Euxinus și Asociația Enki, festivalul reunește nume iubite ale artiștilor din zona folk, pop rock și rock, precum și activități adiacente – trasee cu bici/tricleta, excursii cu șalupa cu ghizi locali, cultivarea prieteniei și toleranței inter-etnice, creara unei comunități turistice, prezentarea tradițiilor, obiceiurilor și a gastronomiei locale.

Tabăra festivalului va fi amplasată chiar lângă malul mării, incluzând spațiu de camping gratuit pentru toți cumpărătorii de bilete și abonamente. Turiștii festivalului sunt primiți chiar de pe 20 iulie, cu concerte de chitară la foc de tabără. În fiecare seară, după programul artistic sunt încurajate cântările ad hoc.

Biletele și abonamentele sunt puse în vânzare prin rețeaua iabilet.ro: https://www.iabilet.ro/bilete-porto-franco-fest-83946/
Mai multe detalii: https://www.facebook.com/laSulina

Programul artistic Porto Franco Fest

Vineri, 21 iulie
  • Sarmalele Reci
  • Mircea Vintilă
  • Emeric Imre
  • Zoia Alecu
  • Jul Baldovin
  • Paul Prisada
  • Daniel Făt
Sâmbăta, 22 iulie

  • Taxi
  • Semnal M
  • Folk Frate!
  • Spam
  • Ovidiu Mihăilescu
  • Eugen Avram
  • Arhaic
Duminică, 23 iulie
  • Nicu Alifantis & ZAN
  • Mircea Baniciu
  • Sunt un frate tânăr – În memoria lui Florian Pittiș
  • Cristi Dumitrașcu & Planul B
  • Daniel Iancu
  • Adi Bezna
Amfitrion: Adi Bezna

Despre Sulina

Sulina este un oraș-bijuterie, situat între Dunăre, Deltă și Marea Neagră, cu acces doar pe calea apelor. Inițial un sat de pescari, cu locuitori temători în fața piraților deltei, care îi vizitau des, Sulina a căpătat statutul de oraș în secolul al XIX-lea, odată cu stabilirea sediului Comisiei Europene a Dunării, fiind un port important pentru traficul fluvial european. La 1800, în Sulina erau peste 8000 de locuritori de multe etnii (români, turci, greci, armeni, evrei, ruși, italieni etc.), moment surprins de scriitorul Jean Bart (Eugeniu P. Botez, fost căpitan portuar, care l-a avut ca dascăl pe Ion Creangă) în celebrul roman „Europolis”. Romanul a fost transpus în film de regizorul Paul Călinescu, cu numele de „Porto Franco”.

Sulina este plină de legende, cu obiective turistice interesante, un oraș în care timpul trece altfel, iar locuitorii trăiesc în ritmul soarelui, neavând nevoie de ceas. Sulina este situată pe ambele maluri ale Dunării, predominant pe partea dreaptă, unde sunt amplasate toate pensiunile, restaurantele și magazinele. Locuritorii de pe partea stângă vin la cumpărături cu barca sau șalupa.

În oraș sunt crâmpeie de deltă, neamenajate, ferite de intervenții umane. De la Dunăre la mare e cale de-o plimbare. Apa mării la Sulina este aproape dulce, iar plaja are nisipul foarte fin. Singura amenajare a plajei sunt câteva umbrele de stuf și câteva restaurante.

Principalele mijloace de transport în Sulina sunt ambarcațiunile, tricicletele și bicicletele. Există câteva taxiuri. În oraș sunt puține mașini, care circulă doar la nevoie.

Cum se ajunge la Sulina

La Sulina se ajunge doar pe apă. Există șalupe rapidecu curse regulate, care ajung în o oră și jumătate, vapoare pentru cei cu rău de apă sau care au de transportat bagaje voluminoase, dar durata traseului e de patru ore și jumătate. Joia, barja transportă mărfuri și utilaje.

În perioada festivalului șalupele vor avea curse suplimentare pentru a acoperi necesarul turistic.

După ora 19, navigația pe Dunăre este oprită, nu se circulă pe întuneric.

La Sulina, în perioada Porto Franco Fest, va exista un microbuz care va face curse între port și plaja pe care are loc festivalulul. Alte variante de transport în Sulina sunt tricicletele, care pot fi închiriate, taxiurile și, firește, mersul pe jos, recomandat cu căldură.

Turism responsabil

Porto Franco Fest își propune să impună Sulina ca destinație de vacanță pentru toate vârstele și toate categoriile sociale. Festivalul oferă campare gratuită tuturor celor care doresc să vină cu cortul, dar există pensiuni de multe tipuri, pentru toate buzunarele.

În perioada festivalului, organizatorii vor încuraja curățenia în tabără și pe plajă, oferind recompense lichide pentru participanți.

Vor fi organizate excursii în oraș, pe jos și cu bicicleta, cu ghizi care să prezinte obiectivele de interes, legendele locale, în spiritul conservării și protejării orașului. De asemenea, vor fi excursii în deltă cu ambarcațiuni, organizate cu grija conservării și nealterării florei și faunei.
* Accesul în camping se face pe baza biletului sau abonamentului la festival și nu implică costuri suplimentare.
Copiii sub 12 ani, însoțiți de adulți, posesori de bilete sau abonamente, au intrare liberă.
Organizatori: Asociația Euxinus și Asociația Enki, cu sprijinul Casei de Cultură Sulina și a Primăriei Sulina.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top