Noutăți și comunicate

Noi trupe confirmate pentru Ghost Gathering Rasnov 2013

9 martie 2013
Noi trupe confirmate pentru Ghost Gathering Rasnov 2013
Asa cum a obișnuit publicul fidel cu trupe inedite care își aleg cu grijă evenimentele, Ghost Gathering prezintă următoarele cinci proiecte participante: Universe217 (GR), Larrnakh (HU), Kayno Yesno Slonce (BG), Hathor (RO) și Hteththemeth (RO) se alătură numelor deja anunțate: Chaostar (GR), Irfan (BG), Eye of Solitude (UK) și Kistvaen (RO).

Perioada primului presale se încheie pe 15 martie, data limită pentru achiziționarea abonamentelor la prețul de 50 de lei prin rețeaua Eventim.

O invitație pentru un public dedicat unei culturi muzicale clar definite compozițional, întâlnirea de la Râșnov are un singur scop: adunarea spiritelor într-un singur loc, departe de cotidian. Noile confirmări vin din sferele muzicilor ambientale, neofolk, neoclassic, black metal sau experimental într-un context orientat conceptual către relația omului contemporan cu natura.

Programul concertelor va fi organizat în funcție de genurile abordate. La Ghost Gathering, trupele în bune relații cu soarele vor performa până la apus, iar trupele îndrăgostite de lună vor urca pe scenă în timpul nopții.


Trupa Universe217
6-Noi_trupe_confirmate_pentru_Gh_VvfDnMcDm.jpgGhost Gathering 2013 prezintă, un nume rezonant pe scena "heavy" din Grecia zilelor noastre, unde concertează frecvent și se bucură de o reputație excelentă ca trupă live având o discografie în continuă dezvoltare. Abordarea în "down-tempo" reflectă punctul în care "doom metal-ul" întâlnește influențele derivate din formele experimentale și melodice ale rock-ului, ajungând uneori la explozii acustice care ignoră cu grație etica compoziției muzicale. Universe217 are două albume lansate urmănd ca "Never", cel mai recent material, să apară în variantă CD pe 13 Martie 2013.



Trupa Larrnakh
5-Noi_trupe_confirmate_pentru_Gh_5FWlaFUz.jpgLa Ghost Gathering ne vom întâlni cu Larrnakh, unul dintre cele mai importante proiecte de neofolk din Ungaria ce se recomandă "Apocalyptic Industrial Folk Ambient". Fondat în pașnicul oraș Békéscsaba de către artistul Gergő Sörös (voce, percuții, chitară și sintetizatoare), implicat și în proiectul Cawatana și talentata interpretă Ágnes Gresz (vioară și pian), Larrnakh va fermeca în iulie Valea Cetății Râșnov.





Trupa Kayno Yesno Slonce
Trupa Kayno Yesno SlonceKayno Yesno Slonce înseamnă în limba veche Soare Blând. Un ansamblu care unește un grup de muzicieni pentru o călătorie simbolică, Kayno Yesno Slonce propune o muzică folk-ambientală cu motive preluate din istoria culturii balcanice. Proiectul a fost inițiat de Veselin Mitev, artist binecunoscut la nivel internațional pentru realizările grupului Ishia. 





Trupa Hathor
4-Noi_trupe_confirmate_pentru_Gh_RHhBhYBt.jpgO trupă românească respectată cu o activitate de peste 15 ani, Hathor a trecut prin multe transformări pornind inițial de la "black metal symphonic" și cântă în prezent "melodic metal". Hathor se află printre veteranii de bază ai underground-ului românesc devenind foarte activă în ultima vreme, cu înregistrări de studio și numeroase concerte în țară.






Trupa Hteththemeth
Hteththemeth, una dintre cele mai enigmatice apariții pe scena "metal" autohtonă, vine cu o istorie scrisă departe de public timp de peste un deceniu în care a ieșit la lumină cu materiale imprimate în tiraje reduse și apariții live exclusiviste. Muzica oscilează fără timiditate de la metal cu elemente de ambient și influențe de black până la blues și bossa nova. În 2013, trupa se pregătește de lansarea albumului "Best Worst Case Scenario", un scenariu al unei vieți imaginare sau o coloană sonoră a unui film. Definindu-se ca stil prin ceea ce Lao, inițiatorul proiectului, numește a fi "unhuman music", albumul se anunță a fi cel puțin surprinzător.



Intalnirea de la Rasnov din 2013 va avea loc în perioada 12-13 iulie la baza cetății Râșnov, pe Valea Cetății, oferind publicului spații de campare în incinta festivalului și 2.000 de locuri de cazare în pensiunile Stațiunii Turistice de Interes Național Râșnov.


Accesul publicului va fi organizat în baza abonamentelor ce pot fi achiziționate în avans din reteaua Eventim la prețul de 50 lei abonamentul până pe 15 martie 2013, 80 de lei în perioada urmatoare și 100 de lei în zilele evenimentului. Sunt disponibile și bilete cu acces limitat pentru fiecare zi a festivalului. Pachetul contine loc în camping și acces la evenimentele Ghost Gathering 2013.

Sursa : Ghost Gathering


Evenimente recomandate

Top