Noutăți și comunicate

BUCIUM își lansează albumul ”Zimbrul Alb” la Timișoara

25 februarie 2023
BUCIUM își lansează albumul ”Zimbrul Alb” la Timișoara
Sâmbata, 25 februarie 2023, de la ora 19:00, clubul Manufactura vă așteaptă la o seară cu totul specială. Concertul trupei Bucium de lansare a albumului ”Zimbrul Alb” la Timișoara.
https://www.youtube.com/watch?v=qsapy_Ej-40
Bucium este o trupă rock cu influențe folk, ambiental și metal simfonic, caracterizată prin folosirea a două viori alături de chitară, bas, tobe, instrumente tradiționale și voce. Numele trupei este unul simbolic și reprezintă buciumul românesc, un instrument muzical folosit de păstorii români. Așa cum acesta era folosit pe vremuri pentru a transmite semnale encriptate, codate, și piesele trupei conțin ceva ascuns, profund spiritual.

Albumele trupei sunt conceptuale, și îmbină legende și basme românești cu o muzică introspectivă, spirituală, adusă într-o notă contemporană. Melodiile au rădăcini în mituri și legende, însă versurile și muzica sunt compoziții originale.
Nu ne dorim o întoarcere la tradiții și origini, ci doar o înțelegere a lor. Dacă înțelegem mitologia românească, ne putem înțelege și sufletul neamului și ne vom aprecia un pic mai mult. Poate vom relua legătura cu natura, pentru a atinge o armonie și un echilibru.
În anul 2008, trupa a lansat albumul de debut "Voievozii", mixat și masterizat în Germania de către Franky Winkelmann (Lake of Tears, Gurd, Destruction). Pe 1 decembrie 2016, a apărut al doilea album, "Live în Codrul Ascuns", care conține variantele live ale pieselor cele mai apreciate de către publicul prezent la concertele Bucium. În Decembrie 2017 Bucium a lansat albumul "Miorița", mixat & masterizat în Elveția de către V. O. Pulver (muzician și producător care a colaborat cu trupele Gurd, Destruction, Poltergeist, Darkmoon. Cel mai recent album al trupei este „Zimbrul Alb„ și conține single-urile mult îndrăgite ”Drumul robilor”, ”Vânători” și ”Harap-Alb” înregistrat alături de Bogdan Luparu de la trupa Bucovina.

În concertul de sâmbătă de la Timișoara trupa va fi acompaniată de artista Ligia Hojda.
https://www.youtube.com/watch?v=MB998qJe3H4
Accesul la concertul din Manufactura costă 55 de lei iar biletele pot fi achiziționate de pe platforma iabilet sau la intrare în seara evenimentului (în limita locurilor disponibile). Mai multe detalii despre eveniment se găsesc pe Facebook.


Evenimente recomandate

Top