Noutăți și comunicate

Kistvaen, Hteththemeth si Amarthalos in Ageless Club la A Night of Deep Sorrows

16 februarie 2013
Kistvaen, Hteththemeth si Amarthalos in Ageless Club la A Night of Deep Sorrows
Sâmbătă, 16 februarie 2013, Cavalleria Events vă invită începând cu ora 20:00 la un concert al trupelor Kistvaen, Hteththemeth si Amarthalos în Ageless Club.

Prețul unui bilet este de 15 lei.

Adresa Ageless Club : Calea Șerban Vodă, Nr. 213 (lângă intersecția cu str. Cuțitul de Argint, fostul Tehnic Club), București. Mijloace de transport: tramvai 1 și 19,   autobuz 116 și 323 (stația Cuțitul de Argint), metrou (stația Tineretului). Detalii și rezervări: 0728.264.690, http://www.ageless.ro


Cavalleria Events invita publicul bucurestean la un eveniment special, gazduit de Ageless Club pe data de 16 februarie: "A Night of Deep Sorrows" aduce impreuna in aceeasi seara 3 titluri axate pe sonoritati apasatoare. Asadar, doua dintre cele mai underground proiecte din Romania, Hteththemeth si Amarthalos, ajung pentru prima data in Bucuresti alaturandu-se trupei Kistvaen care se bucura de o bine meritata notorietate in aceasta sfera.

Programul concerului:
- 19:00 Acces Public
- 20:00 Amarthalos
- 21:00 Hteththemeth
- 22:00 Kistvaen



Kistvaen

In doar cativa ani de activitate, Kistvaen au devenit trupa principala a scenei de metal underground din Romania cand vine vorba de sonoritati depresive pe filiera black metal. Influentati de cele mai importante titluri europene din gen, trupa a oferit publicului un album de debut foarte bine primit, alaturi de nenumarate prestatii live. Cu ocazia concertului "A Night of Deep Sorrows", Kistvaen urca pe scena pentru prima data in 2013, grupul fiind pregatit sa ofere publicului un setlist alcatuit din material nou, cat si cel vechi, combinatia perfecta pentru a invalui clubul intr-un glow depresiv aparte, marcant pentru muzica trupei. 2013 ii gaseste pe membrii trupei in pregatirea celui de-al doilea material si in paralel, cand vine vorba de aparitii live, Kistvaen vor fi prezenti pe scena festivalului din Rasnov, Ghost Gathering in vara aceasta.
https://www.youtube.com/watch?v=EumDdD-hiwg

Hteththemeth

Hteththemeth este una dintre cele mai enigmatice aparatii in scena autohtona de metal, cu o istorie ce se tese departe de ochiul publicului timp de mai mult de un deceniu, cu iesiri la lumina in forme conventionale precum lansarea materialelor trupei in tiraje mici ce aveau sa ajunga doar intr-un cadru restrans de ascultatori pana la evenimente live, descrise de leaderul proiectului, Lao, drept "one strange creature on the stage". Decembrie 2012 marcheaza debutul live Hteththemeth cu line-up complet, reactia publicului fiind mai mult decat primitoare - muzica prezentata de trupa pe scena sare fara timiditate de la metal cu elemente ambient si influente de black, ajungand pana la blues si bossa nova, produsul rezultat fiind dirijat fara compromisuri de parti vocale la fel de diversificate. In anul 2013, trupa se pregateste de lansarea albumului "Best Worst Case Scenario", care poate fi vazut ori ca un scenariu al unei vieti imaginare, ori ca o coloana sonora a unui film imaginar. Incadrandu-se ca stil in ceea ce Lao numeste a fi unhuman music, albumul va fi cel putin surprinzator pentru ascultatorii sai.
https://www.youtube.com/watch?v=x4v3de0Mi0U

Amarthalos

Amarthalos este un proiect experimental, conceptual si muzical incadrat intr-un univers ambiental, mistic, transcendental si spiritual. Proiectul a prins forma in 1997 in Brasov si reprezinta viziunea muzicala a celui ce este cunoscut sub pseudonimul ?Amarthalos?. Temele abordate sunt dintre cele mai diverse: natura, moarte, viata, depresie, suferinta, deceptie, tot ceea ce tine de traire si de simtire, fiind un proiect experimental ce ofera ascultatorului posibilitatea de a-si crea propriul sau univers. Pornind ca un proiect de studio, in ciuda numeroaselor materiale discografice, aparitiile live sunt foarte rare, concretizate in proiectii video inedite datorita faptului ca universul muzical are la baza improvizatia si inspiratia de moment. Din 1997, anul debutului sau cu materialul "cenusa si jar", pana la ultimul material - "Calea a tot ce e uitat" (2012), muzica Amarthalos trece de la un black metal primitiv si obscur la o muzica ce prezinta influente ambient si dark, un univers mistic si transcendental, realizat exclusiv pe claviaturi. Avand in pregatire noi materiale, Amarthalos isi continua incursiunea intr-un univers ciudat, contradictoriu si obscur.
https://www.youtube.com/watch?v=KGEXJqSDnO4

Concertul este organizat de Cavalleria Events.


Evenimente recomandate

Top