Noutăți și comunicate

Gotan Project pregatesc a patra aparitie la Bucuresti

28 februarie 2011
Gotan Project pregatesc a patra aparitie la Bucuresti
Gotan Project pregatesc a patra aparitie la Bucuresti
Luni, 28 februarie 2011, la Sala Palatului, cea mai celebra trupa de electro-tango demonstreaza teoria Tango 3.0 (titlul ultimului lor album): noua muzica este vechea muzica. Concertul este organizat de Events. Bucurestiul devine un reper international pe harta iubitorilor de tango. Incantati de primirea fabuloasa de anul trecut, Gotan Project pregatesc o reintoarcere (a patra) la Bucuresti, la sfarsitul lunii februarie.

Subtil, dinamic, senzual, tangoul nu mai e demult un gen pentru nostalgici. Gotan Project, trupa care a dat o noua fata tangoului, se simte la Bucuresti ca la ea acasa. "A fost dragoste la prima vedere" spunea Christoph H. Muller anul trecut, la finalul concertului pe care l-au sustinut in vara anului 2010 in Capitala, tot la invitatia Events.

Cea mai cunoscuta trupa de electro-tango a momentului a inceput ca un experiment muzical. Philippe Cohen Solal, Eduardo Makaroff si Christoph H. Muller au fost primii care au adus cu succes folclorul argentinian pe scena electronica. "La Revancha del tango", primul lor album a vandut un million de copii; i-a urmat al doilea album cu influente pronuntate de jazz, "Lunatico" si Gotan Project au plecat in turneu in jurul lumii. 12 ani mai tarziu, peste 2 milioane de albume vandute, ceva poezie, multe cautari, si multa munca, albumul Tango 3.0 (2010) face din Gotan Project un clasic "world music" de degustat la orice ora, redefinind elementele marcante ale acestui proiect muzical absolut fantastic.

Tangoul te invaluie de la deschiderea lenesa din "Tango Square", undeva intre un mars funebru din New Orleans si un vals pe bulevard, la influentele rock din "'De hombre a hombre". Beat-uri domoale, introspectie, o atmosfera ce isi are radacinile pe strazile prafuite din Buenos Aires se impletesc cu voci precum Cristina Vilallonga pe "Peligro" sau Melingo in "Tu Misterio". O lista impresionanta de invitati completeaza reteta de succes a albumului. Dr. John le "imprumuta sound-ul calm al Hammond B3 pe Tango Square. Opera autorului Argentinian Julio Cortazar este omagiata in piesa "Rayuela", citind un pasaj din romanul sau cu acelasi nume. Pana si Victor Hugo Morales, celebrul commentator de fotbal, si-a imprumutat vocea pentru primul single, "La Gloria" in care GOOOOOOOL devine GOOOOOOTAN.


Biletele pot fi achizitionate la preturi promotionale in perioada 15 - 26 decembrie 2010: 96 lei, 120 lei, 152 lei, 192 lei, iar din 27 decembrie 2010la pret intreg: 120 lei, 150 lei, 190 lei sau 240 lei, in functie de categorie. Tichetele se pot cumpara online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librariile Humanitas). Biletele pot fi achizitionate si in trei rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Events.

Parteneri: Media Image, Comunicatedepresa.ro, ROI Media, Green Pixel.

Sursa : Events, www.events.ro


Evenimente recomandate

Top