Noutăți și comunicate

Concurs Next Dog Studio pentru formatiile tinere

2 februarie 2014
Concurs Next Dog Studio pentru formatiile tinere
La Next Dog Studio avem o tradiție ca în fiecare an să ajutăm o trupă debutantă să își înregistreze fără costuri primul demo. Anul acesta am hotărât să organizăm un mic concurs ce are ca premiu o piesă înregistrată, mixată si masterizată profesionist alături de producătorul Marius Costache în cadrul studioului.

Astfel, orice trupă ce nu are încă un material discografic se poate înscrie în concurs cu un link către un demo înregistrat la sala de repetiții sau în concert, trimis printr-un mesaj pe pagina noastră, http://facebook.com/nextdogstudio, până la 24 februarie 2014.

Dan Costea (COMA), Șerban Georgescu (White Walls) și Marius Costache vor alege dintre demo-urile trimise trupa câștigătoare ce va fi anunțată pe data de 3 martie 2014.

Next Dog Studio este un studio aflat la 30 de km distanță de București, într-o zonă liniștită lângă râul Moștiștea și este cunoscut ca fiind locul unde au fost înregistrate albumele trupelor White Walls, Them Frequencies, We Singing Colors, Breathelast sau Expectations.

Marius Costache, producătorul studioului, este cunoscut pentru munca sa alături de trupe precum Coma, White Walls, Lucia, Lake of Tears, Travka, Valerinne, Flesh Rodeo sau The Moood.

Next Dog Studio
http://mariuscostache.ro/nextdogstudio/ http://facebook.com/nextdogstudio



Evenimente recomandate

Top