Ediția a șasea de „Iubim 2 Roţi” - marea unire a motocicliștilor și bicicliștilor în Club Quantic

25 - 27 mai 2018
Între 25 - 27 Mai 2018 sunteţi invitaţi în Club Quantic la cele trei seri de concerte, paradele motocicletelor și bicicletelor și multe surprize! „Iubim 2 Roți”, cel mai mare eveniment moto din Bucureşti, ajuns la a șasea ediţie.



Pe cele două scene ale evenimentului vor cânta Bucovina, Dirty Shirt, Bucium, Ska-nk, Relative, Cargo, ZOB, Revolver, CrossFinger, Bodark, Jack of All Trades, Mihai Mărgineanu, Trooper, Altar, Sanctuar, Fără Vise, Semne, C.I.A. și Nimeni Altu'.

Pe scena Tullamore D.E.W. vor urca cele mai iubite trupe din rock-ul românesc, dar și formații noi, alese chiar de publicul „Iubim 2 Roți”. După ora 23.00, distracția se mută în interiorul clubului, pe scena ALEXANDER. Prezentatori vor fi Cristian Hrubaru și Claudiu Cîrțînă.

Anul acesta, paradele organizate de Asociaţia Moto Free Riders vor fi sub semnul Centenarului. Sute de motociclete și biciclete vor participa la „Marea Unire Moto și Velo”. Paradele vor avea loc sâmbătă, 26 mai.

Pentru motociclete și mopede, traseul este: fântâna Miorița – Arcul de Triumf – Piața Victoriei – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Pod Operă – Spaiul Independenței – Șos. Grozăvești – Club Quantic (Şoseaua Grozăveşti, nr. 84).

Bicicliștii se vor întâlni în Piața Alba Iulia, de unde vor pleca în paradă pe traseul: Bulevardul Unirii – Piața Unirii – Splaiul Independenței – Pod Grozăvești – Șoseaua Grozăvești – Club Quantic.

Prin paradele „Iubim 2 Roţi” ne propunem să atragem atenţia asupra prezenţei vehiculelor pe două roţi în trafic, fie ele biciclete, mopede sau motociclete, şi să educăm participanţii la trafic în spiritul respectului reciproc şi al siguranţei.

Biletele pentru „Iubim 2 Roţi” 2018 pot fi achiziţionate pe platformele iabilet.ro și ambilet.ro, la preţul de 60 lei abonamentul/ 3 zile sau 30 lei/zi.



„Iubim 2 Roți” este un eveniment marca Free Riders, recomandat de RockFM, susținut de Fundația pentru Tineret a Municipiului București și Primăria Sectorului 6 prin Centrul Cultural European.

Sponsori: Tuborg, ALEXANDER Vodka, Tullamore D.E.W., KAFUNE, La Fantana, Motul.
Parteneri media: Rock FM, Concerte-azi, Maximum Rock, pemotoare.ro
Parteneri: Get Started, J&D Moto and ATV Service, HostExpert For You, Biolumimedica