Ea nu ma stie - 6 povesti intr-un singur videoclip Alina Manole

23 septembrie 2011
In avanpremiera lansarii unui nou album semnat Alina Manole, album intitulat "Dragoste in 3", una dintre piesele de referinta ale materialului discografic a devenit de povesti... nu doar de poveste!

6 povesti de viata, surprinse in imagini - asa poate fi descris videoclipul piesei "Ea nu ma stie". Sunt povesti reale, posibile: un cuplu de amanti, un cuplu plictisit, un trio... incert, femeia care asteapta, barbatul care pleaca pentru a ajunge la timp acasa, grupul de prieteni in care se sarbatoreste o despartire...Toate povestile acestea sunt adunate intr-un loc elegant, iar Alina Manole nu face decat sa le defineasca starile, emotiile, situatile... prin intermediul piesei extrase de pe viitorul ei album.



Videoclipul a fost realizat cu multi prieteni si tehnica de ultima ora. Locul de filmare, clubul Kulturhaus, a fost (in premiera pentru un astfel de proiect muzical) un cadru perfect pentru povestile de dragoste desenate regizoral de Bobo Burlacianu.
Cei care vor viziona acest clip muzical vor observa cu siguranta suprapunerea de planuri alb-negru si color. Aceasta se intampla si pentru ca fiecare poveste, luata separat, are o semnificatie pentru cei care o traiesc...asa ca doar ei, atunci cand sunt in prim-plan, vor avea "culoare" si "viata".


"Am ales sa nu existe un singur personaj principal si o singura poveste intrucat optiunile de iubire sunt nenumarate. Noi doar le-am adunat intr-un acelasi spatiu, iar piesa "Ea nu ma stie" permite acest lucru. Pentru mine a fost o experienta extraordinara, o premiera in ceea ce priveste desfasurarea de forte si de prieteni care au ajutat - cu timp si rabdare si munca - la desenarea unei piese" - Alina Manole.

Iata o parte dintre prietenii si profesionistii care au facut parte din echipa de filmare:
- Regizor: Bobo Burlacianu, cunoscut ca Bobo Mare, membru al trupei Fara Zahar
- Editor de imagine: Cristian Grosu
- Director de imagine Razvan Dascalescu
- Producator: Tudor Balcu
- Echipamentele au fost puse la dispozitia echipei de filmare de VideoLink
- Make-up artist: Ioana Cristea

Multumim celor care au ajutat la realizarea acestui videoclip: Adrian Soaita, Catalin Rudolf, Cosmin Covei, Bujor Stoicovici, Marius Tanef si prietenilor-actori care au "suportat" auditia piesei "Ea nu ma stie" pret de.. . 14 ore: Alina, Barrie, Cristina, Daniel, Adrian, Ruxandra, Veronica, Sabina si Ioana.
Filmarile au fost efectuate in Clubul Kulturhaus.


Lansarea videoclipului va avea loc luni, 26 septembrie 2011, in cadrul emisiunii Neatza cu Razvan si Dani, difuzata la Antena 1. Fiti pe receptie si apoi... dati mai departe!

Aceasta lansare precede evenimentul de lansare a albumului "Dragoste in 3" din 30 septembrie 2011, la Teatrul Nottara din Capitala. Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim (Librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Orange si online pe http://www.eventim.ro in pagina de eveniment).
Partenerii evenimentului de lansare sunt: Jurnalul National, Foreverfolk, Radio Lynx, Sapte Seri, Hotnews, Bestmusic.ro, Muzicabuna.ro, TheGig.ro, Acasa.ro, Let's Rock, 4arte.ro, iconcert.ro si Prom Art prin Dana Cristescu.

Pana la vizionarea videoclipului, va lasam cu cateva fotografii din noaptea realizarii lui. Povestea intreaga... luni dimineata!

Sursa : MHO Music