Noutăți și comunicate

Devin Townsend se alatura turneului european Dream Theater din 2022, fiind invitat special in cadrul concertului de la Bucuresti

28 octombrie 2021
Devin Townsend se alatura turneului european Dream Theater din 2022, fiind invitat special in cadrul concertului de la Bucuresti

Dream Theater a publicat un mesaj pe pagina lor oficiala de Facebook:

Suntem încântați să anunțăm că ni se va alătura un invitat foarte special, Devin Townsend, la show-urile noastre europene din 2022! De asemenea, am adăugat mai multe spectacole în Spania, Germania, Danemarca și Republica Cehă.
Asadar, artistul canadian Devin Townsend va deschide concertul Dream Theater de la Bucuresti, din data de 29 mai 2022, ca invitat special. In ce formula? Inca nu stim, insa va vom tine la curent pe masura ce primim informatii noi.

Combinaţia dintre Devin Townsend şi maeştrii metal-ului progresiv din New York – Dream Theater creează astfel un afiş de concert unic şi promisiunea unei seri cu toate şansele să devină etalon în istoria muzicii live după care atât de mult tânjim în aceste vremuri.



Concertul de la București este organizat de către Promusic Events și Maximum Rock.

Posesorii de vouchere interesați să le preschimbe în bilete pentru concertul Dream Theater-Devin Townsend sunt rugați să trimită un email la contact@ambilet.ro, pentru a primi informații despre pașii ce trebuie urmați.

Biletele pot fi achiziționate de pe https://www.ambilet.ro/ la prețurile de mai jos. Menționăm că primele categorii de bilete sunt deja SoldOut!
250lei - 159lei - Acces General Earlybird / Sold Out!
250lei - 179lei - Acces General Presale 1 (300 de bucăți)
250lei - 219lei - Acces General Presale 2
250lei - Acces General (preț în ziua evenimentului)
290lei - 189lei - Golden Earlybird / Sold Out!
290lei - 229lei - Golden Presale 1 / Sold Out!
290lei - 259lei - Golden Presale 2
290lei - Golden (preț în ziua evenimentului)
350lei - 250lei - Tribună Earlybird / Sold Out!
350lei - 299lei - Tribună Presale (300 de bucăți)
350lei - Tribună (preț în ziua evenimentului)
1.300lei - Summit VIP Package (Dream T)*
755lei - Base Camp VIP Package (Dream T)**
* / ** Pachetele Meet & Greet sunt valabile doar însoțite de un bilet de eveniment. Acestea se achiziționează separat.
Taxa de procesare: 6% lei / bilet.

REGULI:
Pentru a asigura sănătatea și siguranță participanților, a artiștilor și a tuturor celor prezenți în zona evenimentului, accesul în zona de concert se va face în baza regulamentului organizatorului, ce va include respectarea tuturor restricțiilor și a posibilelor condiții suplimentare impuse de autoritățile locale înainte de eveniment și în timpul desfășurării evenimentului.

Organizatorul își rezervă dreptul de a impune oricare sau toate dintre măsurile următoare pentru participanți: prezentarea dovezii vaccinării și/ sau dovezii testării și/ sau dovezii prezenței anticorpilor pentru SARS-CoV2, păstrarea distanței sociale față de alți participanți, minimizarea aglomerării de oameni prin acceptarea sosirii la locație la orele comunicate și/ sau purtarea măștii.

Toate detaliile privind regulamentul de acces vor fi comunicate în zilele din apropierea evenimentului. Cumpărătorilor de bilet li se recomandă consultarea site-ului AmBilet.ro, precum și a site-urilor partenere, înainte de participarea la eveniment.


Despre DEVIN TOWNSEND

Flamboaiant. Versatil. Virtuos. Şi am putea continua mult şi bine cu enumerarea însuşirilor unuia dintre ultimii copii teribili ai scenei rock şi metal contemporane: Devin Townsend.
Muzica şi personalitatea acestui artist complet sunt ca un caleidoscop, cu fiecare album şi fiecare piesă adăugând noi culori, noi dimensiuni. De la vocea de pe magistralul „Sex and Religion” al lui Steve Vai până la furia creativă de pe proiectul Strapping Young Lad, mergând mai departe prin proiectele solo cu diferite nume, Townsend a reuşit să surprindă de fiecare dată cu o creaţie care uneori alternează şi alteori îmbină elemente de rock clasic, heavy-metal, incursiuni pe teritoriile extreme, cu colaborări cu nume mari din death-metal şi plutiri într-un univers electronic sau cu accente de new age. Este fără îndoială o panoramă care face din el cel mai potrivit muzician pentru introducerea către muzica unui grup care a cântat practic totdeauna fără trupe de deschidere: Dream Theater. Combinaţia dintre Devin Townsend şi maeştrii metal-ului progresiv din New York creează astfel un afiş de concert stelar şi promisiunea unei seri cu toate şansele să devină etalon în istoria muzicii live după care atât de mult tânjim în aceste vremuri.


Despre DREAM THEATER

Înființat în 1985 de trei studenți la prestigiosul colegiu de muzică Berklee – basistul John Myung, chitaristul John Petrucci și bateristul Mike Portnoy - Dream Theater este grupul muzical care s-a impus ca port-stindard al sonorităților progresive în lumea metal.

Stabiliți în New York, acești muzicieni au adus, mai mult decât oricare alții, în atenția iubitorilor de muzică mai agresivă, un stil compozițional plin de schimbări de tempo, măsuri mixte, modulații surprinzătoare și structuri complexe, toate acestea fără a renunța la elementele definitorii pentru metal.

După un prim album alături de solistul vocal Charlie Dominici - When Dream and Day Unite, apărut în 1989 - postul de frontman a fost preluat de canadianul James LaBrie, care a rămas până astăzi vocea Dream Theater.

Trupa a căpătat tot mai multă vizibilitate pe scena rock și metal, cu albume ca Images and Words, Metropolis Part 2: Scenes from a Memory sau Train of Thought intrate definitiv în canonul genului. La clape s-au succedat virtuozii Kevin Moore, Derek Sherinian și, în cele din urmă, Jordan Rudess (astăzi deja membru de 22 de ani), însă în rest singura schimbare majoră a avut loc odată cu plecarea membrului fondator Mike Portnoy, înlocuit în 2010 de Mike Mangini.

Chiar și traiectoria ulterioară a unora dintre cei trecuți prin Dream Theater - în special, evident, Portnoy - și proiectele separate ale celor care au rămas pe loc arată creativitatea excepțională a muzicienilor care au activat de-a lungul timpului în trupă.

Cel mai recent album, Distance Over Time, apărut acum doi ani, este ca o sinteză muzicală a carierei trupei, apreciat atât de fanii noi, mereu uimiți de versatilitatea și virtuozitatea acestor muzicieni, cât și de cei mai vechi, care reclamau într-o vreme excesul de tehnică, preferând cântecele inspirate și mai firești – sau mai ușor de urmărit, în funcție de perspectivă.

Pe cât sunt de finisate albumele de studio Dream Theater, pe atât de fascinante sunt concertele, unde dragostea de muzică și entuziasmul membrilor trupei, parcă neatinse de trecerea anilor, îi încântă pe cei deja cuceriți și îi cuceresc pe cei mai sceptici.

(2)devin-townsend-se-alatura-turneului-european-dream-theater-din-2022_72c9e4.jpg


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top