Deep Purple - The Long Goodbye la Romexpo

13 mai 2017
Sâmbătă, 13 mai 2017, Events vă invită la concertul trupei Deep Purple, în parcarea A de la Romexpo. Concertul face parte din turneul The Long Goodbye pentru promovarea noului album inFinite.



Deep Purple este una dintre cele mai reprezentative trupe rock. Recent introdusă în Rock & Roll Hall of Fame, trupa își promovează cu acest turneu apariția noului album inFinite, produs de earMusic. Primul single de pe disc a fost lansat pe 20 ianuarie.

Ian Gillan, Roger Glover, Ian Paice, Steve Morse și Don Airey continuă să cânte hard-rock. Nuanțele și texturile noilor creații sunt inovatoare. La o privire de ansamblu, este una dintre cele mai valoroase producții ale muzicii rock.

În ultimul timp, trupa a explorat noi stiluri, stârnind interesul celor ce nu erau născuți pe vremea în care Deep Purple se afla în topurile industriei muzicale. Albume de succes precum In Rock (1970), Machine Head (1972), Made In Japan (1973) și melodia Smoke On The Water au propulsat trupa în topul vânzărilor de bilete și albume.

https://www.youtube.com/watch?v=zUwEIt9ez7M