1 mai 2022 Turneul Soen a fost afectat de criza din Ucraina, așa cum a fost cazul si cu alte multe concerte și turnee europene.
Concertele Soen din Ucraina și Rusia au fost anulate, astfel că turneul european (care includea și concertele din România) a fost la un pas de a fi anulat în totalitate.
Cu toate acestea, după lungi discuții între managementul formației și organizatorii din România, Bulgaria și Turcia, s-a decis ca aceste concerte să fie organizate în măsura în care la fiecare locație în parte se vor putea asigura condiții tehnice și logistice care să permită realizarea acestora la standardele cerute.
Din păcate, pentru concertul de la Cluj-Napoca (deși s-au încercat diferite soluții) este imposibilă asigurarea condițiilor tehnice și logistice cerute de artiști, fapt pentru care, după lungi analize și pentru a nu pune în pericol și evenimentul de la București, s-a luat decizia (împreună cu managementul formației), ca acesta să fie anulat.
Evenimentul de la București va avea loc în data de 18.05.2022, așa cum a fost anunțat.
Cei care au achiziționat bilete pentru concertele Soen de la Cluj-Napoca și doresc să participe la concertul Soen de la București o pot face prezentând la acces biletul achiziționat pentru evenimentul de la Cluj-Napoca. Celelalte bilete vor fi rambursate automat începând cu data de 20 mai 2022.
Suntem iubitori de concerte și știm ce înseamnă pentru un fan adevărat anularea unui concert cu trupa favorită, însă suntem convinși că sunteți alături de noi și ne înțelegeți că uneori nu putem face lucruri imposibile.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat.
Așasar, concertul Soen de la București va avea loc la data stabilită (18.05.2022), in clubul Quantic din București.
Biletele sunt disponibile prin AmBilet.ro.