Noutăți și comunicate

Ziua Mondiala a Chitarelor cu AG Weinberger in The Silver Church

ANULAT !!!
19 aprilie 2010
Ziua Mondiala a Chitarelor cu AG Weinberger in The Silver Church
AG Weinberger si echipa emisiunii "Timpul Chitarelor" de la TVR2 anunta, cu regret, anularea evenimentului din 19 aprilie 2010 din clubul The Silver Church, dedicat celebrarii "Zilei Mondiale a Chitarelor".

Concertul, care trebuia sa ii reuneasca pe AG Weinberger, Dan Iliescu (Timpuri Noi), Victor Solomon (Bandidos), Teo Boar (Pacifica) si Claudiu Ursache (The Marker), a fost anulat ca urmare a unei modificari de ultima ora aparute in grila de programe a Televiziunii Romane.

"Vestea renuntarii la emisiunea care s-ar fi inchinat, intru totul, poate celui mai important instrument muzical al tuturor timpurilor ne-a luat prin surprindere si ne-a intristat deopotriva, insa nu putem decat sa ne conformam deciziei. Cu toate acestea, celebrarea acestui incredibil instrument nu poate fi impiedicata. O facem zi de zi, prin muzica noastra...", a declarat AG Weinberger.

Astfel, pe 20 aprilie 2010, de la ora 21:00, la Clubul Taranului (din incinta Muzeului Taranului Roman, Sos. Kiseleff, Nr. 3) AG Weinberger va sustine, pentru fanii sai, un concert inchinat exclusiv chitarei.

Biletele la concertul din 20 aprilie sunt disponibile numai la Clubul Taranului.


Comunicatul initial poate fi citit mai jos.

Luni, 19 aprilie 2010, incepand cu ora 14:00, iubitorii de muzica sunt asteptati in club The Silver Church pentru a sarbatori alaturi de AG Weinberger si invitatii sai "Ziua Mondiala a Chitarelor". Evenimentul va avea loc in cadrul emisiunii "Timpul Chitarelor" difuzata de TVR2 si TVR International.

Intrarea la spectacol nu se va face pe baza de bilet, dar va fi conditionata de tinuta - participantii la eveniment trebuie sa poarte cel putin un obiect vestimentar de culoare albastra. Atentie!
Blugii nu se iau in considerare...

AG Weinberger, Dan Iliescu (Timpuri Noi), Victor Solomon (Bandidos), Teo Boar (Pacifica) si Claudiu Ursache (The Marker) va invita sa participati la inregistrearea unei emisiuni dedicate exclusiv chitarei - unul dintre cele mai remarcabile instrumente muzicale ale tuturor timpurilor. Astfel, iubitorii de blues, rock, folk, jazz sau funk sunt asteptati pe 19 aprilie la The Silver Church (fostul club Preoteasa, din Calea Plevnei, Nr. 61) pentru a sarbatori "Ziua Mondiala a Chitarei":

"Cu totii stim ce este o chitara, cum acordurile ei au schimbat istoria muzicii... dar cati dintre noi stiu ca acest incredibil instrument sta la baza muzicii universale inca din timpul Renasterii? Cati stiu ca prima chitara acustica dateaza inca din secolul cincisprezece, iar prima electrica a fost inventata la inceputul anilor '30 ca sa amplifice sunetul chitarii in orchestrele de jazz?...Nu te lasa pacalit de faptul ca stii
totul despre acest magic translator al trairilor noastre. Vino alaturi de noi la The Silver Church si celebreaza chitara pentru meritul de a fi devenit, poate, cel mai important instrument muzical al tuturor timpurilor
", a declarat AG Weinberger.

Intrarea la concertul dedicat "Zilei Mondiale a Chitarelor" din clubul The Silver Church se va face intre orele 13:00-14:00, numai pe baza tinutei
vestimentare ce trebuie sa contina obligatoriu culoarea albastra.

Evenimentul va fi sustinut in cadrul emisiunii "Timpul Chitarelor", singura productie televizata din Romania care isi dedica intregul continut editorial celebrarii Zilei Mondiale a Chitarelor.

Emisiunea inregistrata luni, 19 aprilie 2010, prezentata de Marius Bodochi, Doru Ionescu si Dan Cojocaru va fi difuzata pe TVR2 in data de 1 Mai 2010, de la 17:00.

Sursa : StreetwisePR - http://www.streetwisepr.ro/


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top