Noutăți și comunicate

URMA este invitatul surpriza la festivalul Bucovina Rock Castle

21 august 2011
URMA este invitatul surpriza la festivalul Bucovina Rock Castle
Urma va încheia Festivalul "Bucovina Rock Castle". Suceveanul Mani Gutau se întoarce acasă!

Înființată în anul 2003, Urma s-a remarcat înca de la început printr-o maniera de interpretare aparte, abordând ca gen muzical un mix complex de rock acoustic îmbinat cu elemente de jazz. Formată din Mani Gutau, Sorin Erhan, Dominic Csergo, Jimmy Cserkesz, Luis Angel Palomino, Ati Panaitescu și Catrinel Bejenariu, trupa s-a afirmat pe scena autohtonă pentru profesionalismul și maniera diferită de abordare muzicală.

Pe parcursul a peste șapte ani de activitate, trupa a editat 3 materiale discografice, respectiv :
- "Nomad Rhymes" 2004
- "Anger as a gift" 2005 și
- "Trend Off "2007.
URMA a susținut sute de apariții live în concerte și festivaluri în țări precum Ungaria, Franța, Germania sau Elveția, printre concertele din România numărându-se reprezentații live pe aceeași scenă cu artiști ca Faithless, Pink Martini sau Gary Moore, seria concertelor de la Ateneul Român sau Sala Palatului.

În data de 25 martie 2011 Urma a prezentat în premieră la The Ark / București noul single de pe albumul "Lost End Found" ce va apărea pe piață anul acesta.

Videoclipul piesei este regizat de Octavian Cocis, un vechi colaborator al trupei, cel care a regizat și videoclipul primului single înclus pe acest material. Pentru realizarea noului material video, trupa a folosit în premieră un automobil BMW Seria 7 ActiveHybrid, cel mai rapid hibrid în producția de serie și una din cele mai exclusive limuzine existente momentan pe piață. Este pentru prima data cand un astfel de model este folosit într-un proiect muzical, videoclipul Urma fiind din acest punct de vedere o premiera mondiala. Pe parcusul filmărilor, automobilul a fost condus de Mani Gutau, fondatorul si solistul formației.

Noul single a fost lansat oficial în cadrul unui concert special pe care Urma l-a susținut la The Ark, fiind cel de-al doilea extras de pe albumul "Lost End Found" un material care va fi oferit publicului pe parcursul anului 2011 într-o manieră diferită, sub forma unui jurnal de fotografie.


"Terminus", primul extras de pe noul abum "Lost End Found", a fost nominalizat timp de șapte săptămâni consecutiv ca Number One în cadrul topului internațional Radio Guerrilla, a ocupat de asemenea prima poziție a topului TuborgSound și a reușit să atragă până în acest moment peste 200.000 views on Youtube.

"Lost End Found" este un proiect muzical de anvergură al formației Urma. Albumul se face cunoscut publicului într-o formă inedită, un puzzle: fiecare piesă este imprimată în studio și prezentată pe site-ul oficial http://www.urma.ro, oferind astfel ocazia fiecărui "colecționar" de a adăuga piesele una câte una la colecția proprie, până va obține întreg albumul.

În data de 30 aprilie 2011 Urma a susținut în premieră o reprezentație live în Londra, Marea Britanie în cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri de film din Marea Britanie, East End Film Festival, festival ce are ca ambasadori personalități remarcabile ca Danny Boyle, Nitin Sawhney sau Steven Berkoff.

Pe lângă Urma, în cadrul Festivalului mai au loc niște modificări. Din cauza unor neîntelegeri, Lola and The Lovers nu se vor mai prezenta la festival. În locul lor, prima seara va fi încheiată de către Odyssey, trupa ce reprezinta o piatră de hotar în muzica suceveană. De asemenea vor mai cânta trupele Laburinthos (Suceava) și Luni la Teatru (Bacău).

Sursa: Toy Machines



Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top