Noutăți și comunicate

Turneul Phoenix „Sinteza – Rapsodia” ajunge la Bragadiru

19 - 20 Aprilie 2018
Turneul Phoenix „Sinteza – Rapsodia” ajunge la Bragadiru
În 19 și 20 aprilie 2018, sunteți invitați la Casa de Cultură Mihai Eminescu din Bragadiru, începând cu ora 19:00, la cele două concerte Phoenix, concerte ce fac parte din turneul „Sinteza – Rapsodia”.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos. De asemenea, biletele sunt disponibile și pe www.ambilet.ro, pe eventim.ro și în rețeaua Eventim.



După anul 2017, în care mitul a aniversat 55 de ani de la momentul expozițiunii, Phoenix se întoarce în fața publicului cu un proiect inedit: o sinteză între ciclul Anotimpurilor prezente pe albumul „Cei ce ne-au dat nume” și Rapsodia 1, emblematică pentru George Enescu.

Muzica lui George Enescu nu se reduce la o cercetare ornamentală şi estetică, ci ea rămâne revelaţia unei realităţi ascunse. Ca si pasărea Phoenix, este el însuşi o stare muzicală, o muzică vie şi generos comunicativă, cu un zbor echivalent cu opera, un mit dăruit tuturor.

Ca în orice proiect inițiat, starea de a fi a păsării Phoenix este și aici cea de dăruire, şi într-o continuă luptă cu diferitele cortine ale fiinţei, ea regândește mereu construcţia actului artistic. Astfel, își propune răspunsul printr-o sinteză între celebrele „Anotimpuri”, din timpul celor care „ne-au dat nume” (muzică arhaică, cu trimiteri profunde, dar trăită prin forța instrumentelor moderne) și sensibilitatea clasică a marelui compozitor Enescu.

Proiect de înaltă ținută culturală însă fără pretenții exclusiviste, „Sinteza” își propune a fi un concert caracterizat prin accesibilitate, cu toată-i mirifica metaforie, prin viziune și profesionalism, un concert în care acordurile rock și ethno-rock care au transformat formația Phoenix în unicat vor purta permanentul mesaj – unul de chemare spre rădăcini culturale astăzi lipsite de atenție.
Turneul Phoenix „Sinteza – Rapsodia” ajunge la Bragadiru Concert, festival, eveniment România


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.