Noutăți și comunicate

Trupe romanesti la Dark Bombastic Evening 3

19 - 20 august 2011
Trupe romanesti la Dark Bombastic Evening 3
DonisArt anunta introducerea unor trupe romanesti in cea de-a treia editie Dark Bombastic Evening.

Primele doua editii DARK BOMBASTIC EVENING au prezentat participantilor trupe si proiecte solo din intreaga Europa, mai putin din Romania. La editia a treia, DonisArt a luat decizia sa tina cont si de voturile celor ce si-au exprimat parerile in campania care a fost sustinuta nu cu mult timp in urma, adica sa includa si trupe autohtone, care sa se integreze in conceptul DBE 3.

Astfel, in seara de 19 august 2011, DORDEDUH (ex-NEGURA BUNGET) vin la Alba Iulia sa ne prezinte mult asteptatul album "Dar De Duh", ce urmeaza a fi realizat in aceasta toamna la label-ul german Prophecy Productions. Este o ocazie perfecta pentru muzicieni sa explice muzical si nu numai de ce fanii vechiului NEGURA BUNGET au trebuit sa astepte mai bine de 2 ani acest material care ar trebui sa deschida orizonturile unui Black Metal modern, plin de elemente traditionale dar si de avangarda. Mai putin Pagan decat si-ar dori unii, mai mult Experimental pentru cei deschisi la noi provocari stilistice, DORDEDUH vin in cetatea transilvaneana sa ne dezvaluie intr-un mod onest dar devotat esenta lor muzicala, de data aceasta insistand si pe dimensiunea vizuala. DORDEDUH sustin la Alba Iulia primul lor concert din Romania din acest an, motiv pentru care trupetii pregatesc o reprezentatie deosebita, pentru toti prietenii si fanii lor!

http://www.youtube.com/user/kogaiononmagazine#p/u/51/Pv7LFr-KGMY

www.dordeduh.com

Seara de 20 august 2011 va fi gazda unui grup ce a starnit mult interes si ar fi trebuit sa urce pe scena in decembrie 2010, la Bucuresti. DonisArt doreste sa se tina de cuvant si ofera acum oportunitatea trupei SUNSET IN THE 12TH HOUSE sa sustina primul concert din istorie la Alba Iulia. Sol Faur si Hupogrammos, cunoscuti pana acum doar prin dimensiunea Metal, alaturi si de alti muzicieni, doresc sa le arate celor prezenti o alta abordare stilistica, concretizata printr-o forma elaborata de Experimental Post-Rock, cu atingeri psihedelice & ezoterice. Noua exprimare muzicala pe care SUNSET IN THE 12TH HOUSE o va dezvalui publicului isi propune sa urmeze o cale independenta de tot ceea ce au facut acesti muzicieni pana acum.

Ultimele doua trupe anuntate acum finalizeaza tabloul DARK BOMBASTIC EVENING 3, din 19 si 20 august. Pretul biletului ramane acelasi, 60 lei pe seara si 100 lei pentru intregul eveniment, cu achizitionare in serile festivalului, de la intrare.

Echipa DonisArt
www.darkbombasticevening.com


Evenimente recomandate

Top