Noutăți și comunicate

Trilogia celor 2 cuvinte - concert eveniment TAXI la Sala Palatului

3 octombrie 2012
Trilogia celor 2 cuvinte - concert eveniment TAXI la Sala Palatului
Miercuri, 3 octombrie 2012, trupa TAXI vine pentru prima dată în fața publicului din întreaga țară într-un concert eveniment la Sala Palatului.

După 14 ani de concerte pe scenele din toată țara, după 8 albume și nenumărate hituri, TAXI se prezintă în fața publicului în primul concert propriu de mare anvergură, sărbătorind finalizarea seriei de videoclipuri despre "te iubesc". După "Cele două cuvinte" și "Nonstop", trilogia va fi întregită prin lansarea clipului "Ești iubibilă" (foarte curând!).

Pentru mulți, a ajuns să fie cea mai iubită trupă pop rock din România. TAXI atrage publicul de toate vârstele, reușind să își păstreze stilul, coerența și valorile. TAXI înseamnă versuri inteligente, mesaj, muzică bună și spectacol. Fie că abordează subiecte ce țin de satira socială sau teme de dragoste, piesele TAXI sunt cunoscute și fredonate de fanii care nu ratează niciun concert al trupei sau se bucură să vadă trupa în spectacole tv. TAXI are o piesă pentru fiecare, deși, după o piesă, admiratorii ajung să le asculte pe toate și apoi să le învețe pe dinafară.

Iubită de toți vorbitorii de limbă română care agreează genul muzical pop-rock, TAXI este un produs sănătos, curat, puternic, autentic și, mai ales, românesc.

Concertul de la Sala Palatului va fi de largă audiență, fiind chiar recomandat familiilor să poftească în formulă completă. Repertoriul va însuma piesele esențiale TAXI într-un spectacol în spiritul caracteristic.

Un concert TAXI înseamnă zâmbete, un pic de nostalgie, poftă de dragoste, dorința de a-ți trăi viața în conformitate cu propriile idei și concepții.

Concertul de la Sala Palatului este pentru cei care știu ce înseamnă un concert TAXI, dar mai ales pentru cei care încă n-au aflat. "TAXI - Trilogia celor 2 cuvinte" este un concert esențial.

Biletele s-au pus în vânzare prin Rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești și Humanitas), iar online sunt disponibile la: http://www.eventim.ro/ro/bilete/taxi-trilogia-celor-doua-cuvinte-bucuresti-sala-palatului-274922/event.html.

Un concert recomandat de Europa FM.

O producție Gala MGMT & PR.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top