Noutăți și comunicate

The Amsterdams lanseaza videoclipul piesei ”Girl, You’re Frightened” in regia lui Adrian Sitaru

5 Iulie 2016
The Amsterdams lanseaza videoclipul piesei ”Girl, You’re Frightened” in regia lui Adrian Sitaru

Piesa ”Girl You’re Frightened” este ultimul single al trupei de indie/alternative The Amsterdams, de pe cel mai recent album al lor - ”Eternity for Dummies”. Videoclipul prezintă imagini din pelicula ”Ilegitim”, singurul lungmetraj românesc prezent anul acesta în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Regia clipului este semnată chiar de regizorul filmului Adrian Sitaru, iar imaginea de Luchian Ciobanu.



The Amsterdams – Girl You’re Frightened (official video)
https://www.youtube.com/watch?v=bgDszNsdgNs&feature=youtu.be

The Amsterdams s-au înființat în 2005, cântă un mix eclectic de indie, rock și pop și au susținut concerte în Marea Britanie, India, Croația, Franța, Spania, Italia și Ungaria.

Trupa a concertat în deschiderea unor formații renumite precum The Cranberries, Wolf Parade și Handsome Furs. The Amsterdams a lansat până acum patru materiale de studio: primele două discuri, ”Adolessons” (2009) și „Electromagnetica” (2011) le-au cimentat reputația ca fiind una dintre cele mai promițătoare trupe autohtone de gen, băieții experimentând atât cu sonorități indie/rock cât și cu elemente electro/pop. Pe cel de-al treilea album, „Winds Apart”, lansat la sfârșitul lui 2013, trupa ne prezintă o altă față – reinterpretând în manieră 100% acustică piese de pe primele albume.

„Eternity for Dummies” este albumul cu numărul patru din discografia trupei, lansat în luna aprilie a acestui an sub egida Universal Music România, și este disponibil în format fizic în librăriile Cărturești, pe http://www.emag.ro și http://www.getmusic.ro, în format digital pe iTunes și Google Play și la streaming pe Zonga, Deezer și alte servicii.

“Colaborarea noastră cu Ilegitim a început dintr-o întâmplare. Am primit propunerea de a apărea într-un film, ni s-a părut ceva interesant, ceva ce nu mai făcusem, și am zis DA din prima. Am întâlnit o echipă foarte mișto și încet-încet am ajuns să avem pe lângă scena din film și piesa pe trailer, plus alte inserții de piese The Amsterdams pe parcursul filmului”, declară Andrei Hațegan, solistul The Amsterdams.

“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Pe 8 iunie “Ilegitim” a fost lansat în cinematografele din Franța, iar în luna iulie filmul își continuă traseul festivalier, ajungând printre altele la Odessa International Film Festival (Ucraina) și Pula Film Festival (Croația). Următoarele proiecții internaționale, cât și din țară, vor fi anunțate în curând pe: https://www.facebook.com/ilegitim.

The Amsterdams – Girl You’re Frightened
Regizor: Adrian Sitaru
Imagine: Luchian Ciobanu
Asistent Imagine: Carmen Tofeni
Machiaj: Alina Samara
Montaj: Codrin Iftodi
Producător: Anamaria Antoci
The Amsterdams lanseaza videoclipul piesei ”Girl, You’re Frightened” in regia lui Adrian Sitaru Noutăți, comunicate


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.