Noutăți și comunicate

TROOPER inregistreaza o piesa cu fosta voce IRON MAIDEN

20 Ianuarie 2012
TROOPER inregistreaza o piesa cu fosta voce IRON MAIDEN
În data de 26 ianuarie 2012, solistul Blaze Bayley (fosta voce a formatiei britanice Iron Maiden) se va afla în România la inițiativa formației Trooper. Blaze dă astfel curs invitației lansate de Trooper, pentru a înregistra o piesă împreună. Melodia a fost special compusa pentru aceasta colaborare. Englezul va rămâne în România până pe 28 ianuarie 2012, timp în care va avea apariții la mai multe posturi radio/tv.

 

"Din câte știu eu, este pentru prima oară când o formație din România reușește să înregistreze o piesă alături de un muzician care a trecut prin Iron Maiden. Suntem toți cinci mari fani ai britanicilor, prin urmare momentul este unul cu o încărcătură extraordinară pentru noi. L-am văzut în 1995 când a venit cu Maiden în România, iar acum vom petrece împreuna trei zile și vom înregistra o piesă Trooper. Pare un vis. Plus că în seara zilei de 27 se va afla în Hard Rock Cafe pentru a ne vedea live alături de Nazareth. Încercăm de ani buni să obținem o colaborare cu Blaze și una cu Dickinson. Bruce a fost extrem de ocupat în ultimii ani, dar sper ca la începutul lui 2013 să venim cu o altă veste importantă.", a declarat Alin "Coiotu", solistul Trooper.

 

Blaze Bayley este vocalistul cu care Iron Maiden a venit pentru prima dată în România. Formația a concertat atunci pe scena Sălii Polivalente, în cadrul evenimentului Skip Rock '95, în fața a peste 15.000 de persoane. Vocea lui Blaze Bayley se regăsește pe trei albume din discografia Maiden: "The X-Factor" - 1995, "Best of the Beast" - 1996 și "Virtual XI" - 1998.  Printre piesele cele mai apreciate de pe aceste albume se numără: "When 2 Worlds Collide", "Futureal", "Virus", "Look for The Truth", "Man on The Edge" sau "The Clansman."

Blaze Bayley va concerta la București, în clubul The Silver Church, vineri 23 martie 2012. Biletele sunt disponibile în toată rețeaua BILETOO. Punctele de vânzare se găsesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald's), Librăriile Adevărul și Eminescu, magazinele Diverta, Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului și Palatul National al Copiilor. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe http://www.Biletoo.rohttp://www.bilet.ro, http://www.blt.ro și http://www.myticket.ro.

Prețul biletelor variază, în funcție de data la care sunt achiziționate, astfel:
- 40 lei înainte de 21 ianuarie
- 60 lei înainte de 22 martie
- 70 lei în ziua evenimentului
TROOPER inregistreaza o piesa cu fosta voce IRON MAIDEN Noutăți, comunicate România


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.