Noutăți și comunicate

Spectacol 'pacatos' cu Alina Manole si Raul Kusak la Teatrul Elisabeta

1 noiembrie 2013
Spectacol 'pacatos' cu Alina Manole si Raul Kusak la Teatrul Elisabeta
Vineri, 1 noiembrie 2013, cu ocazia deschiderii Teatrului Elisabeta din Bucuresti, se va canta "Joia Pacatosilor" - concertul-concept semnat Alina Manole si Raul Kusak.



Joia Păcătoșilor e o poveste muzicală despre dragostea reală. Povestea a doi adulți care, trăindu-și istoriile de viață, ajung să se întalneasca fix în acel moment în care au nevoie unul de altul. Cum ajung să-și trăiască însă și vindecările și iubirea...?!

Muzical, (se) va povesti în fața voastră Alina Manole, alături de pianistul Raul Kusak. Veți vedea doi artiști a căror energie și eleganță muzicală se contopesc în trăiri de scenă aparte, într-o stare incredibil de intimă cu cel care ascultă.

Un spectacol unic, de mărturisiri, care va lăsa în urma lui parfumul familiar al iubirilor voastre, uitate sau nu...

O "spovedanie" despre iubirea reală.
Voce și pian, două minți luminate, două firi artistice aparte. Nu, nu e concert standard.
E concert cu muzica Altfel. Intim, delicat, unic.


Alina Manole este "păcătoasa" care își asumă greșelile fiecăruia
dintre noi, cele spuse în șoaptă, cele vorbite pe la colțuri (de Lună Pătrată), cele spuse în somn. Ironia, jocul de-a drama, "incomodele" adevăruri se regăsesc în piesele pe care le compune
, în atmosfera elegantă a fiecărei apariții în public.


Raul Kusak este artistul care pictează calea pieselor cu acorduri de pian, dintre cele care deschid poarta spre inimă. Magia prin care acest pianist minunat transformă notele în cuvinte e disponibilă doar acelui Cunoscător, nu de teorii muzicale, ci de viață și dragoste...


Iată două fragmente din "Joia Păcătoșilor"

Momentul căsătoriei (piesa "Casatorie in stil italian")
http://www.youtube.com/watch?v=bW26Kkzdob8

Momentul cafelei de. ..după (piesa "fericirea de Luni")
http://www.youtube.com/watch?v=hEAd-FNzyOM


Asadar, va asteptam la "Joia Păcătoșilor" - Alina Manole & Raul Kusak, vineri, 1 noiembrie, ora 19:30 la Teatrul Elisabeta.

Pret/ bilet:
Parter: 29 ron
Balcon 1: 19 ron
Balcon 2: 19 ron

Bilete disponibile in reteaua Vreau Bilet, la casa de bilete Vreau Bilet din cadrul Unirea Shopping Center, etaj 2, corp central, casa de bilete Vreau Bilet din strada prof. Moise Nicoara nr. 18, Arte International - Libraria Eminescu, EuroGSM - Bucuresti Unirii (Unirea Shopping Center - aripa centrala lifturile exterioare), EuroGSM - Perla (B-dul Iancu de Hunedoara nr.64, Sector 1), EuroGSM - Bucuresti Lujerului (in incinta Hypermarketului Cora Lujerului), EuroGSM - Bucuresti Mihalache (B-dul Ion Mihalache, nr. 92), si online pe vreaubilet.ro pentru comenzi de bilete cu livrare prin curier.

Sursa : MHO Comunicare


Evenimente recomandate

Top