Noutăți și comunicate

Rock Night for Lady's Day editia a IV-a in Wings Club

5 Martie 2011
Rock Night for Lady's Day editia a IV-a in Wings Club

Sambata, 5 martie 2011, Stay Metal Forever! va invita de la ora 18:00 in Wings Club sa le sarbatorim pe fete in stil rock, intr-o seara special dedicata doamnelor si domnisoarelor, alaturi de Whispering Woods (symphonic/gothic/doom metal - Cluj), IDOL (heavy metal - Bucuresti), Fortress of Faith (heavy metal - Bucuresti), Eternal Fire (melodic /black metal - Bucuresti) si Apotheosis (symphonic metal - Bucuresti).

Pretul unui bilet este de 10 lei. Biletele pot fi cumparate de la intrarea in club, in seara evenimentului. PENTRU FETE INTRAREA ESTE LIBERA.
Adresa Wings Club: Strada Mihai Eminescu, Nr.127, sector 2, Bucuresti. Mijloace de transport: 16, 133, 135, 616.

Ma jos gasiti cateva date de spre formatiile participante:


Whispering Woods
http://www.myspace.com/whisperingwoodsband
http://www.the-whispering-woods.com/

Trupa a luat fiinta in toamna anului 2008, proiectul fiind inceput de Doru Cailean si Norbert Gero, care au avut ideea de a pune bazele unei formatii orientate pe genul symphonic cu diferite influente. Pana la mijlocul anului 2009 au reusit sa inregistreze trei demo-uri la Dredd Studio, care, cu toate ca nu au fost realizate la cel mai profesional nivel, au starnit interesul in randul ascultatorilor. Dupa o serie de schimbari in componenta, la mijlocul anului 2010 formatia a inreinregistrat doua dintre cele trei demo-uri vechi impreuna cu doua piese noi la studioul Liveset.
Stabilizarea componentei trupei a adus cu sine si o definitivare a genului muzical abordat si anume: symphonic/gothic/doom.
Componenta actuala: Alexandra Burca - voce, Cora Miron - clapa, Catalina Popa - flaut, Alex Dascal - tobe, Radu Vatca - chitara bass si Doru Cailean - chitara.


IDOL
http://www.myspace.com/trupaidol

4 noiembrie 2007 este data cand povestea trupei IDOL incepe sa prinda contur: Iulia Irimia "Blonda" - voce, Raluca Vacarescu"Laura" - bass si Diana Dudau - chitara solo se aduna intr-o sala de repetitii, la indemnul lui Aurelian Dinca "Balaurul", chitarist in formatia TROOPER.
Visul indraznet al lui Balauru, acela de a avea sub aripa sa artistica o formatie 100% feminina, care sa cante rock si mai ales, sa cante live, devine realitate atunci cand si Iulia Ionescu "Julia" - tobe se alatura grupului la inceputul anului 2008. In vara aceluiasi an, mai exact in luna iunie, se alatura a cincea membra a trupei la chitara ritmica - Catalina Chirea. O data cu venirea ei sound-ul formatiei a devenit mai agresiv, mai complet si buna dispozitie din cadrul repetitiilor a ajutat la sudarea unei prietenii stranse.
Componenta actuala a trupei este urmatoarea: Iulia Irimia "Blonda" - voce; Catalina Chirea - ghitara; Raluca Vacarescu "Laura" - bass si Iulia Ionescu "Julia" - tobe si percutie.


Fortress of Faith
http://www.myspace.com/fortressoffaith

Trupa Fortress of Faith revine pe scena metal din Romania cu un stil nou, diferit de cel cu care erau obisnuiti ascultatorii sai pana in momentul de fata. Grupul a luat nastere in octombrie 2005, printre membrii fondatori numarandu-se Mihai (tobe), Alex (chitara) si Vanda (voce si clapa). Ulterior, acestei formule i s-au alaturat Bogdan (bas) si Cristi (chitara), in 2008, respectiv 2010.
Genul abordat este melodic heavy metal, un mix foarte reusit intre armonia clapelor si asprimea riffurilor de chitara. De asemenea vocea, alaturi de partea instrumentala, reprezinta un element definitoriu pentru Fortress of Faith.
In cei 4 ani de activitate pe scena romaneasca de metal, trupa a cantat alaturi de cateva nume mari ale genului precum Trooper, Interitus Dei, Magica, Abigail, Nexus sau LOST.


Eternal Fire
http://www.myspace.com/sanctuaryofeternalfire

"In inima muntilor Carpati , intr-o iarna geroasa a anului 1997 Sammy si Storm se decid sa porneasca un proiect metal. Dupa multa munca se reuseste editarea unui demo continand 4 piese, demo care a fost bine primit de criticii muzicali din aceea perioada. Dupa o perioada de pauza , o data cu mutarea celor 2 in Bucuresti este cooptat in trupa un tanar si talentat muzician , Dark Messiah care a venit cu niste idei care s-au implementat foarte bine in contextul trupei , combinand elemente de old school thrash si melodic black metal. O data cu cooptarea in trupa a lui Dark Messiah, in 2008, se continua visul care a inceput cu 11 ani in urma. La inceputul anului 2010 se alatura trupei Zala, un basist talentat, cu multa experienta pe scenele underground romanesti si la tobe Gaby. Dupa plecarea lui Sammy (voce) trupa isi definitiveaza componenta la sfarsitul anului 2010 astfel: Storm-chitara, Dark Messiah-chitara, Kystalah-voce, Dany-clapa, Gabi-tobe si Zala- bass. In prezent trupa presteaza un heathen/melodic black metal . Keep The Banner Of Eternal Fire burning ...forever!!!!!!"


Apotheosis

Apotheosis - trupa din Bucuresti, infiintata in decembrie 2010, formata din 6 membri si un colaborator, abordeaza stilul symphonic metal; canta compozitii proprii si cover-uri cunoscute. Componenta trupei: Amelia - Voce 1, Odin (colaborator) - Voce 2,
Raluca - Clape, Seba - Bass, Cristi - Chitara, Tibi - Chitara, Cosmin - Tobe.
Rock Night for Lady's Day editia a IV-a in Wings Club Noutăți, comunicate


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.