Noutăți și comunicate

Rezident Ex au ales un nou vocal

19 Iunie 2014
Rezident Ex au ales un nou vocal

Cei de la trupa Rezident Ex, grupul deținător al premiilor "Maximum Rock Awards" pentru "Cel mai bun album al anului" și "Best Rock Band", anunta ca postul de lead vocal a fost ocupat de catre SEBASTIAN SIMONIS.

"Pentru fanii REZIDENT EX așteptarea a luat sfârșit. Suntem bucuroși să vă prezentăm una dintre cele mai bune voci rock din România. În urma anunțului nostru, am primit foarte multe solicitări și căutarea noului solist vocal s-a transformat într-un adevărat casting național.
După o primă fază de selecție au urmat imprimări, audiții și, în final, au rămas câteva voci excepționale, fiecare cu un mare potențial. Alegerea noastră a fost Sebastian, pentru că interpretarea, timbrul vocal, personalitatea și prezența lui scenică se potrivesc perfect la ce facem noi și sunt garanția că în continuare concertele și imprimările REZIDENT EX își vor păstra nivelul și intensitatea cu care a fost obișnuit publicul nostru.

În momentul de față, ne aflăm în faza de pregătire a materialului pentru un nou album, iar in luna iulie vom fi în România pentru filmarea unui videoclip."

Declarație Sebastian Simonis: "Sunt extraordinar de fericit că voi cânta alături de acești muzicieni consacrați. Este o onoare pentru mine să primesc încrederea lor, aștept cu nerăbdare imprimările pentru noul album și cu bucurie întâlnirea cu publicul."

Declarații ale membrilor REZIDENT EX

Christian Podratzky - Berlin, Germania, Bass (Pro Musica/ Abra/ Poems for Laila/ Ira Hayes): "Din primul moment, când l-am cunoscut în restaurantul acela din București, prin modestia și prin felul său direct și deschis, mi-a fost tare simpatic. Mă gândeam în sinea mea: dacă și cântă la fel, este exact omul pe care-l căutăm. Am fost extrem de plăcut surprins când, la repetițiile care au urmat, nu trebuia să îi explici nimic. Seba venise pregătit, suna proaspăt, în forță, cu smanes - cum spunem noi - și cu atitudinea care trebuie. Nota 10."

Matthias Lange - Hamburg, Germania, Chitară (Wodoo Kiss/ Sinner/ Metalium): "Puștiul are toate atuurile unui vocalist de clasă. Mă bucur să particip la lansarea lui pe orbită. Sunt sigur că o mare parte din publicul rock din România va avea aceeași revelație pe care am avut-o și noi când l-am ascultat prima oară și va descoperi această voce nouă atât de plină de intensitate, cu o vibrație aparte, pe care o simți din primul moment."

Tavi Iepan - Hamburg, Germania, Chitară (Progresiv TM/ Cargo/ Metamorf/ Flying Wood/ Locatarii): "O generație nouă, idealism, mult talent si o voce pe măsură. Dați-mi voie să vi-l prezint - Sebastian Simonis, Lead Vocal REZIDENT EX."

Info Sebastian Simonis, Lead Vocal REZIDENT EX:

Prima limbă pe care a învățat-o a fost germana, de la mama lui, Eva Ecaterina Simonis, născută la Timișoara, absolventă a Facultății de Litere, cu o mare pasiune pentru muzică, pe care a transmis-o și copiilor. Mai târziu, Sebastian urmeaza cursurile Liceului Herman Oberth/ Deutsche Göethe Koleg din București. Urmează Facultatea de limbi străine, secția germană-engleză, pe care o întrerupe după doi ani și se dedică complet muzicii.

Sebastian Simonis este un autodidact și reușește să învețe în decursul anilor chitară, tobe, bass și pian. Cu toate acestea, nu se consideră un poliinstrumentist, mărturisind că a studiat pentru a-l ajuta să compună. La vârsta de 13 ani descoperă Punkul și este fascinat de grupuri ca Sex Pistols, Varukers, The Exploited, The Clash sau Iggy Pop. Devine solist vocal în grupul Khonopyda. Adoptă un stil de viață rebel, considerandu-l azi ca aparținând perioadei și vârstei. Influențat de fratele său Alberto, ascultă și îndragește clasici ai rockului cum ar fi Hendrix, Led Zeppelin, Deep Purple și Doors. Este fascinat de Jim Morrison, care l-a influențat o bună perioadă de timp, pe care o numește acum clasic "Sex, Drugsn& Rock"Ëœn"Ëœroll".

În anul 2003, împreună cu doi prieteni, este membru fondator al grupului Blind Spirits, iar grupurile pe care le ascultă și de care este influențat sunt Iron Maiden, Slayer, Helloween, Metallica sau Megadeth.

Între 2010 și 2011 trăiește în Londra, unde colaborează și imprimă câteva piese cu grupul Aiforce.

După perioada britanică se întoarce în România, imprimă și lansează în aprilie 2012 cu Blind Spirits albumul "Trapped in reality", dar divergentele de opinie, probleme financiare și trecerea timpului au erodat legatura lor și au dus la o nouă despărțire.

Pentru Sebastian, rămâne o perioadă importantă din cariera lui, de care vrea să-și amintească cu plăcere, dar aparține trecutului. Sebastian este pasionat de drumeții, baschet și șah- pe care-l practică de la șase ani.

Rezident Ex au ales un nou vocal Noutăți, comunicate


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.