Noutăți și comunicate

Reincepe seria de concerte ”BT Live” in Club Control

19 Ianuarie 2017
Reincepe seria de concerte ”BT Live” in Club Control
Continua seria BT Live inițiată de Banca Transilvania în parteneriat cu Club Control din București, cu încă 8 trupe, o parte dintre cele mai valoroase și reprezentative nume ale muzicii alternative românești. Prin acest proiect, Banca Transilvania suține spiritul artistic românesc, dovedind că are cea mai dinamică și non-conformistă abordare de pe piața bancară autohtonă.

Seria BT Live - powered by Banca Transilvania din 2017 cuprinde:

19 ianuarie 2017 - Robin and the Backstabbers

BT Live 2017 debutează cu un episod care îi readuce pe în Control pe mult-așteptații Robin and the Backstabbers @ BT Live #9.

Povestea trupei începea în 2010, atrăgând rapid atenția unui public foarte variat, dornic de un suflu nou pe scena alternativului românesc printr-un stil pe care chiar membrii îl descriau ca “pop melodramatic”.

Albumul de debut `Bacovia Overdrive, vol. I: Stalingrad` a fost printre cele mai bine vândute albume în prima lună de la lansare, aducând trupa în pozițiile fruntașe ale topurilor radio (cu 8 single-uri #1 la Radio Guerrilla și City FM) și ale presei muzicale, transformându-i în unul dintre cei mai doriți headlineri ai festivalurilor naționale și a evenimentelor de mare anvergură din țară. De-a lungul timpului, Robin and the Backstabbers s-au impus prin show-uri surprinzătoare și o activitatea live intensă ce-i poartă prin cluburile din întreaga țară și la marile festivaluri open air (B’estfest, Ursus Evolution, Electric Castle, Peninsula, Zilele Prieteniei Bergenbier, FânFest, BlajAlive etc.).
http://www.facebook.com/RobinandtheBackstabbers

2 februarie 2017 - COMA

COMA a lansat în toamna anului trecut albumul `Orizont`, în cadrul unui concert sold-out la Arenele Romane, fapt care a demonstrat fidelitatea celor care formează `comunitate Coma`, un fenomen specific trupei, care conturează mai degrabă o `mare familie`, decât o comunitate de fani. Mult-așteptatul album `Orizont`(2016) reunește piese pe care formația le-a descris ca fiind o împletire între sensibilitate și putere, între poetic și masculin, care leagă emoțional povestea celor 17 ani de activitate și a materialelor discografice care i-au consacrat: Somn (2011), Nerostitele (2006) și Coma Light (2008).
http://www.facebook.com/comaband

9 februarie 2017Omul cu Sobolani

Omul cu Șobolani sărbătorește anul acesta 20 de ani de activitate intensă, atât din punct de vedere al discografiei, a materialelor video cu o abordare mereu nouă, cât și a numeroaselor apariții live. Înființată în 1997, trupa avea să devina emblema unei generații nonconformiste și să schițeze primele direcții ale scenei alternative românești alături de alți câțiva pioneri ai curentului muzical alternativ, care se detașa vehement de mainstream-ul autohton, dar și de conceptul de muzică rock de la acea vreme. Înainte de concertul aniversar de la Arenele Romane, OCS vine în Control, devenind protagonista episodului #11 al seriei BT Live.
http://www.facebook.com/omulcusobolanii

23 februarie 2017 - URMA

URMA revine pe scena din Control într-o nouă formulă, cu prilejul unui concert încadrat în seria BT Live, fiind una dintre cele mai valoroase reprezentante ale alternativului românesc. Rock-ul acustic amprentat cu acordurile de vioară, saxofon și flaut, au cucerit publicul URMA din țară, dar și de peste hotare, prin turneele lor europene. Apreciată și recunoscută pentru calitatea producțiilor sale discografice și a complexitații showurilor sale, URMA ne va întâmpina pe 23 februarie cu un repertoriu din care nu vor lipsi píesele consacrate în primii ani („Buy Me With A Coffee), dar și cu cele descoperite pas cu pas pe parcursul călătoriei lor muzicale din ultima perioadă, incluse pe cel de-al 4lea álbum al trupei `Lost End Found`. Dintre acestea putem menționa `Terminus`, `All Wrong` sau `Cine Iubeste și Lasă`.
http://www.facebook.com/urmabook

9 martie 2017GRIMUS

Trupa clujeană GRIMUS activează din 2005, definitivându-și poziția pe scena rock-ului alternativ românesc printr-un stil aparte și o abordare foarte matură, cu o alură foarte occidentală. În CV-ul trupei sunt înscrise 4 albume și o activitate concertistică intensă. Grimus au împărțit scena cu Red Hot Chili Peppers (pe National Arena), Moby, Motorhead, Kasabian, Prodigy, Eros Ramazzotti, Garbage, Placebo, Roxette (pe Cluj Arena), Hurts. „Emergence”, cel mai recent álbum, al 4lea din carieră, a fost lansat în 2014 și incluzând single-urile și clipurile unor piese care s-au bucurat de un mare succes atât în online, cât si pe posturile radio si TV autohtone: „Privește-mă” (singura piesă în limba română de pe disc), „ High” și „The Hell I’m In”.
http://www.facebook.com/grimusworld


30 martie 2017 - Deliric x Silent Strike & Muse Quartet & CTC

Colaborarea dintre rapper-ul Deliric și producătorul de muzică electrónică Silent Strike, aduce în episodul #13 al BT Live powered By Banca Transilvania, o reprezentație live dinámică și spectaculoasă.
Pe 30 martie, Deliric x Silent Strike urcă pe scena clubului Control cu un show care vine să completeze povestea albumului lansat anul trecut în această formulă, printr-un perfomance îmbogățit de nuanțele clasice aduse de cele 2 viori, viola și violoncelul fetelor de la Muse Quartet, dar și de prezența colegilor din grupul CTC (Doc, Vlad Dobrescu, Dj Nasa) și a vizualurilor lui Dan Basu.
http://www.facebook.com/silentstrikemusic
http://www.facebook.com/Deliric1/

13 aprilie 2017 - Moonlight Breakfast

Înființată în 2011, Moonlight Breakfast a introdus un sound nou în peisajul muzical românesc pe care membrii trupei îl descriu ca fiind electro îmbrăcat în nuanțe de soul și funk „retroelectro”. Prin mix-ul sofisticat de Electro, Beat, Nu-Jazz si Swing completat de proiecțiile abstracte și complexe ce fac parte integrantă din performance-urile lor, trio-ul format din Bazooka (tobe și clarinet), Aditza (chitară, keys și sampler) și Christie (voce) s-a făcut imediat remarcat și a avut o evoluție fulminantă în România, dar și la nivel internațional.

Moonlight Breakfast a urcat pe scene mari alături de nume sonore precum Hurts în Vienna, Parov Stelar si De Phazz la Nacht Gegen Armut Benefit în Vienna, Macy Gray, The Asteroids Galaxy Tour, Selah Sue, Waldeck și Daddy G (de la Massive Attack).
https://www.facebook.com/moonlightbreakfast

27 aprilie 2017Suie Paparude

Seria BT Live 2017 se încheie cu, trupa Șuie Paparude care a și deschis cu mare succes proiectul inițiat de Banca Transilvania.

Șuie Paparude și-au delectat fanbase-ul atât de numeros și variat fără a face compromisuri, printr-un stil fresh și divers, ce oscilează de la break beat la new wave, electroclash și dubstep – pe parcursul a celor nouă albume, numeroase videoclipuri și a miilor de concerte pe care le au la activ în cei 23 de ani de activitate.

Șuie Paparude și-au câstigat și consolidat poziția de cea mai îndrăgită trupă de muzică electronica alternativă, cu mare priză la publicul mainstream. Succesul lor nu a dus la plafonarea artístică, ci dimpotrivă, a motivat un update permanent și căutarea continuă a unui vibe creativ pozitiv.
http://www.facebook.com/suiepaparude.ro
http://www.facebook.com/suiepaparude.ro http://www.facebook.com/suiepaparude.ro



În 2016 au mai concertat în cadrul BT Live: Șuie Paparude, Alternosfera, Baba Dochia și Satellites, Golan, Travka, FiRMA, Alexandrina, Vița de Vie.

Banca Transilvania și Control Club își reafirmă susținerea pentru muzicienii români prin inițiativa BT Live și se asigură că experiența ta de concert va fi una memorabilă!

Mai multe detalii despre bilete și reguli acces:
http://www.facebook.com/clubcontrol
http://www.facebook.com/BancaTransilvania
Reincepe seria de concerte ”BT Live” in Club Control Noutăți, comunicate România