Noutăți și comunicate

Programul complet Haggard in club The Silver Church

3 Mai 2011
Programul complet Haggard in club The Silver Church

Vă reamintim că duminică, 8 mai 2011, trupa Haggard susține un nou concert în club The Silver Church

După concertul excelent susținut de Blind Guardian la Arenele Romane din București în data de 1 mai 2011, Promusic Prod. & Events și Revista Maximum Rock prezintă publicului amator de sonorități rock un nou concert, de această dată la The Silver Church din București cu formația germană HAGGARD.

Reamintim că ultimul concert Haggard la București s-a desfășurat în aceeași locație, The Silver Church, în data de 18 aprilie 2010, cu casa închisă, fiind al doilea concert sold out al germanilor după cel din 18 noiembrie 2008, de la Cluj-Napoca. 

După cum era de așteptat și acest concert se va ține cu casa închisă, în acest moment mai puțin de 100 de bilete mai sunt disponibile la prețul general de 75 lei. Acestea se pot achiziționa din rețeaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și online pe http://www.eventim.ro) până în ziua concertului, urmând ca în cazul în care mai rămân bilete disponibile și pentru ziua concertului prețul acestora să fie de 95 lei.

Asis, liderul formației Haggard a declarat: "Pot spune că suntem familiarizați cu publicul din România și stim ce își doresc aceștia de la noi. Concertele precedente au fost extraordinare, nu le-am uitat și acest lucru a făcut să nu ratăm o nouă întâlnire cu fanii noștri din România. Sunt sigur că vom cânta împreună multe piese, de aceea pot spune de pe acum că acest concert va fi din nou unul memorabil.

Programul complet al evenimentului va fi anunțat zilele următoare pe pagina oficială: http://www.promusicprod.ro/haggard.

Urmariți mai jos câteva filmări (via internet) efectuate cu ocazia ultimului concert din București:

http://www.youtube.com/watch?v=Jl-iRSqM0I8&feature=player_embedded
http://www.youtube.com/watch?v=xVXjo_X0OOE&feature=player_embedded
http://www.youtube.com/watch?v=AyjnIvagkXw&feature=player_embedded

Evenimente sustinute de: Șapte Seri, CityFM

Parteneri media: Metalhead.ro, Port.ro, Metalfan.ro, România Liberă, Bring The Noise, Radio 3 Net "Florian Pittiș", Cartea de Nisip, You Mago, Let's Rock,
Rockpolis Media, Radio Nord Est Iași, Blackhawk Security, Spard Team

Sursa: Promusic Prod. & Events / Maximum Rock Magazin
http://www.promusicprod.ro
http://www.maximumrock.ro
Programul complet Haggard in club The Silver Church Noutăți, comunicate


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.