Noutăți și comunicate

Phoenix Entertainment si Meridian Taxi te duc Gratuit la noaptea premierelor din Romania

16 aprilie 2015
Phoenix Entertainment si Meridian Taxi te duc Gratuit la noaptea premierelor din Romania
Dirty Shirt și Mike Terrana band vor deschide concertul Godsmack

Phoenix Entertainment împreună cu Meridian Taxi vin în întâmpinarea celor care vor sa își transforme noaptea de sâmbătă, 27 iunie 2015, într-una unică și memorabilă. Astfel, la începutul serii vă puteți lăsa purtați de hiturile marca Toto, având șansa de a fredona, împreuna cu unii dintre cei mai mari muzicieni ai planetei, versurile unor piese ca "Africa", "Rosanna", "Hold the line", iar noaptea se va încheia cu o eforie pe măsură la concertul Godsmack, una dintre cele mai mari și în vogă formații din lume.

Astfel, transportul de la Sala Palatului la Arenele Romane și înapoi spre destinațiile proprii va fi oferit gratuit prin intermediul serviciilor Meridian.

Ambele trupe vor concerta pentru prima dată în România în aceeași seară, cea de 27 iunie 2015, iar programul este structurat astfel încât doritorii să ajungă în timp util, cu ajutorul mașinilor Meridian, pentru a se bucura de show-urile complete. Așadar, la ora 19:00 se vor deschide porțile Sălii Palatului, iar la ora 20:00 va urca pe scena Toto care va încânta publicul cu hiturile care au scris istorie în muzica rock precum "Africa", "Rossanaa" sau "Hold The Line". În același timp, la Arenele Romane, pregătirile pentru cel mai tare concert de alternative metal din România vor fi în toi. Astfel, tot la orele 19:00, porțile Arenelor se vor deschide, urmând ca la ora 20:00 trupa Dirty Shirt să încălzească atmosfera cu show-ul lor unic, rezultat al combinației dintre elemente folclorice și muzica metal, iar de la ora 21:00, celebrul toboșar Mike Terrana (Tarja Turunen, Axel Rudi Pell) va ține în priză publicul pentru 90 de minute de rock'n'roll veritabil. De la orele 23:00, Arenele Romane vor "sări" în aer la apariția pe scenă a senzaționalilor Godsmack.

"Pentru noi, confortul publicului este cel mai important, așa că ne bucurăm tare mult ca, împreună cu Meridian, putem să oferim această soluție celor care vor sa ia parte la aceste două mari premiere pe piata concertistică din România", a declarat Mohi Younes, general manager Phoenix Entertainment.

Este pentru prima oară când un promoter român ia în considerare aspectul transportului fanilor la eveniment. Cei care au achiziționat deja bilete pentru ambele concerte trebuie să le preschimbe într-unul nou care include și voucherul de transport. Preschimbarea se poate face numai de la sediul Eventim (str. Polona, nr. 15), de luni până vineri, între orele 10:00 și 20:00.

Biletele pentru cele două evenimente care conțin și transportul gratuit sunt disponibile în rețeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online, pe http://www.eventim.ro. Puteți accesa biletele direct de aici: http://www.eventim.ro/ro/bilete/toto-bucuresti-sala-palatului-727039/performance.html

Phoenix Entertainment este unul dintre cei mai activi promoteri din România, având în palmares sute de mii de spectatori primiți la zecile de concerte organizate: Slash, Hush Laurie, In Flames, Tarja Turunen, Dream Theater, Jack White și mulți alții. Anul acesta, pe lângă cele două concerte Toto și Godsmack, Phoenix Entertainment pregătește și cel mai mare festival de rock și metal din țară și singurul eveniment la care apa plată va fi gratuită, I AM THE ROCKER (4-5 iulie, Romexpo), unde îi vom putea vedea în acțiune pe Dream Theater, Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Mayhem, Carcass, Kamelot, Skindred, Arkona, Myrath și mult alții. Totodată, Slash feat. Myles Kennedy and The Conspirators, Black Label Society și Cannibal Corpse sunt alte evenimente de marcă prezentate de Phoenix Entertainment, ambele desfășurându-se în aer liber, la Arenele Romane, pe 28 iunie, respectiv 27 iulie.

Pentru mai multe detalii despre agenda concertistică, dar și pentru a afla primul noutățile oferite de Phoenix Entertainment, accesați http://www.phoenixentertainment.ro sau http://www.facebook.com/phoenixentertainment


Evenimente recomandate

Top