Noutăți și comunicate

Pentacle si Insulter - noile trupe adaugate line-up-ului din acest an al Old Grave Fest

28 aprilie 2016
Pentacle si Insulter - noile trupe adaugate line-up-ului din acest an al Old Grave Fest
Intre 7-8 octombrie 2016, Romanian Thrash Metal Club are onoarea de a va prezenta Old Grave Fest 2016, a cincea editie a unicului festival de metal din Romania organizat de un club de fani, pentru fani. Evenimentul are loc in Club Fabrica, Bucuresti.



A trecut ceva timp de la actualizarea precedenta, dar suntem siguri ca asteptarea a meritat, pentru ca acum avem onoarea de a anuta ca Pentacle, unul din stalpii scenei de death metal din Olanda, precum si formatia germana de black/death/thrash metal Insulter se vor alatura afisului Old Grave Fest 2016.



Acum mai mult de un sfert de secol, Pentacle a luat fiinta cu scopul de a continua mostenirea legendelor black si death metal ale anilor '80. Desi in ultimii ani scena metal underground a fost dominata de tendinte retro si nume ca Hellhammer / Celtic Frost sau Posssessed sunt mentionate peste tot, putine trupe au fost atat de consecvente in abordarea lor creandu-si de asemenea propria lor identitate muzicala. La inceputul anilor '90 au fost lansate un demo si o inregistrare de la repetitii, urmate de doua EP-uri, Exalted Journey si The Fifth Moon, care au indicat in mod clar calea de urmat pentru urmatorii 20 de ani. Vocea ragusita, riffurile zdrobitoare si armoniile obsedante, tobele-ceas, fara artificii inutile continua sa fie ingredientele principale si pentru …Rides the Moonstorm (1998), primul album full-length, devenit un clasic al genului. Un alt EP, Ancient Death, a aparut in 2001, incadrat de split-uri cu Desaster si Eternal Solstice, iar cel de-al doilea album de studio, Under the Black Cross (2005), este o noua piatra de hotar in istoria trupei. Inca doua EPuri si o mana de splituri au aparut intre timp, abia reusind sa potoleasca foamea fanilor genului. In asteptarea unor noi material discografice, showul Pentacle pentru prima data in Romania la Old Grave Fest 2016 este cu siguranta ceva ce nu trebuie ratat!

http://www.pentacle.nl/
https://www.facebook.com/Pentacle-86420806112/
https://www.youtube.com/watch?v=8hsjA_v_nKE



Alaturi de Pentacle, se adauga pe afisul OGF 2016 formatia de black/death/thrash Insulter, din Germania. Abumul lor de debut, Crypts of Satan, a aparut in aceasta luna la Witches Brew / Left Hand Path si este un adevarat riff fest! Pasajele in viteza si accentele de death metal pe un schelet de blackened thrash fac din acest material unul din cele mai interesante ale anului.

https://www.facebook.com/InsulterGermany/
https://www.youtube.com/watch?v=IaAitt2BDB0



In urma acestui anunt, lineup-ul este: ARCHGOAT (FIN), VARATHRON (GR), ANTISECT (UK), PENTACLE (NED), GAMA BOMB (IRE), CASTLE (USA), KORGULL THE EXTERMINATOR (SP), EXECRATION (NOR), DISKORD (NOR), KHTHONIIK CERVIIKS (GER), VIGILANCE (SLO), STEREO NASTY (IRE), INSULTER (GER), HELLSODOMY (TUR).



Old Grave Fest 2016 va avea loc in Club Fabrica (Bucuresti) intre 7 si 8 Octombrie 2016. Un numar limitat de abonamente, la doar 119 lei / 27 EUR, se pot gasesc online la
http://www.rtmc.ro/tickets/ si http://www.iabilet.ro. Abonamente in format fizic sunt de asemenea disponibile, in magazinele UMAN, MUZICA, Perfect Tour, in Private Hell bar (Bucuresti, 5 Soarelui Str.) sau prin Titus Constantinescu (Bucuresti).


Evenimente recomandate

Top