Noutăți și comunicate

Padina Fest 2015 - un munte de distractii la cea mai mare altitudine

23 - 26 iulie 2015
Padina Fest 2015 - un munte de distractii la cea mai mare altitudine
In perioada 23-26 iulie 2015 are loc o noua editie a festivalului Padina Fest pe Platoul Bucegi, la 1500 m altitudine.



Pentru iubitorii de muzică și de activități sportive montane, pentru toți cei care iubesc și ocrotesc natura, sfârșitul lunii iulie este similar cu o nouă ediție de Padina Fest.

Pentru al 6-lea an consecutiv, promovarea Munților Bucegi și a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană prin impunerea unui regulament de festival și ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural rămân prioritățile Padina Fest și pentru ediția din 2015 a festivalului, care se va desfășura în perioada 23-26 iulie pe Platoul Bucegi, la 1500 m altitudine.



Conform tradiției, în timpul zilei au loc evenimente sportive și activități recreaționale din cele mai îndrăznețe - Maratonul Bucegilor, cățărări pe stânca, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură, iar serile sunt dedicate în exclusivitate concertelor. Noaptea de vineri va fi rock, astfel că pe 24 iulie vor susține concerte Alternosfera, Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Firma, Niște Băieți. Sâmbătă seară va avea loc tradiționalul concert Åžuie Paparude, iar Firkin (Hu) vor susține un concert incendiar pe ritmuri irlandeze. Filarmonica Muntenia va pregăti un program cu totul special pentru diminețile de sâmbătă și duminică. Alți artiști vor fi confrimati în perioada următoare și vor completă line-up-ul festivalului.



Ca în fiecare an, Padina Fest este susutinut de către Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură, Primăria Moroeni, Asociația Salvatorilor Montani din România, Heineken România, Generali România, 360 Revolution, Hotel Peștera, Asociația Mainoi, Smartatletic, Aiat și mulți alții.



Firkin (Hu)

Începând cu 2008, Firkin au susținut mai mult de 400 de concerte în 11 țări (Canada, Frantam China, Belgia, Germania, Italia, Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria) și au devenit una dintre cele mai bune trupe live, fiind headliners la festivaluri și evenimente în toată Europa. Primul lor album, intitulat "Firkinful of Beer (2009) a devenit Golden Album într-un an. Piesa cu numele "Firkinful of Beer" a fost selectată într-o compilație a celor mai bune trupe folk din lume (Almost St. Patrick's Day, Reedo Records, 2009, Germany).

https://www.fb.com/firkinband | http://firkinband.com



Åžuie Paparude

Åžuie Paparude este unul din cele mai relevante proiecte muzicale românești pornit din underground. Michi, Dobrică și Bean împrospătează continuu atmosfera noastră sonoră cu new-wave-alternativul lor umezit cu bass, sugar, spice and everything nice. "Mutația", "Ajutor", "Scandal", "Armada verbală", "Pentru inimi", "Cea mai bună zi", "Soundcheck" sau "E suflet în aparat" au încântat generații de ascultători și au devenit parte a istoriei muzicii românești.

http://www.suiepaparude.ro | http://www.fb.com/suiepaparude.ro



Alternosfera

Pentru al doilea an consecutiv "Best Romanian Alternative Rock Band" (Metalhead Awards), Alternosfera este una dintre cele mai iubite, apreciate și puternice trupe rock ale ultimilor ani. Deși din Republica Moldova, Alternosfera domină topurile muzicale din România, iar numărul extrem de mare de fani prezenți de fiecare dată la concerte a propulsat trupa într-o poziție de top în zona rock-ului alternativ. Cu 16 ani de experiență, Alternosfera are la activ 4 albume și un Ep: "Orașul 511" (2005), "Visători cu plumb în ochi sau Ultima scrisoare către femeia nordică" (2008), "Flori din groapa marianelor", "Virgula" (2012), "Epizodia" (2013).

http://www.alternosfera.com | http://www.fb.com/alternosfera | http://www.youtube.com/AlternosferaOfficial



Luna Amară

Luna Amară este cea mai complexă și mai controversată apariție muzicală a scenei rock românești din anii 2000 încoace. Cenzurată din cauza opiniilor politice tranșante, Luna Amară și-a format un public al sau, un public care vrea să înțeleagă mai mult, care vrea să se implice mai mult. De-a lungul timpului, trupa a apărut pe prima pagină a mai multor cotidiene naționale datorită unor probleme de cenzură ivite la Cluj, Bacău și Alba-Iulia, dar și datorită unei interpretări pline de semnificații politice la Stufstock Vama Veche, în direct pe postul național de televiziune.

http://www.youtube.com/lunaamaraband | http://www.luna-amara.ro | http://www.fb.com/LunaAmaraBand



Robin and the Backstabbers

Robin and the Backstabbers au luat naștere în 2010 la inițiativa solistului Andrei Proca, iar la scurt timp de la înființare au atras atenția postului Radio Guerrilla. Prima piesă a fost Vânătoarea regală, cu un titlu inspirat din romanul cu același nume semnat de D.R. Popescu. În 2012 apare primul lor album. Bacovia Overdrive vol. 1: Stalingrad. Primul dintr-o trilogie care va conține, în viitor și volumele Arhanghel'sk și Vladivostok, discul conține, în cuvintele trupei, "ceva întunecat și greu de urnit", cu accent pe overdrive, adică a duce lucrurile peste limită. Trupa a câștigat Premul la Categoria "Cel Mai Bun Rock Alternativ" la On Air Music Awards în 2013, ocazie cu care a primit și Premiul pentru Artistul Anului, în cadrul aceluiași eveniment.

http://www.fb.com/RobinandtheBackstabbers



Firma

Firma, trupa icon a rockului alternativ românesc, spărgea tiparele și redefinea standardele pieței muzicale de la începutul anilor 2000, devenind emblema unei generații marcate de piese precum "La Orbire", "Nimeni" și "Important". Videoclipurile acestor piese au pus în evidență o nuanță cinematografică a viziunii Firma, aprecierea lor la nivel internațional și național fiind dovedită de difuzarea lor pe VH1 și Mtv Europe dar și de rulajul în heavy-rotation pe posturile televiziunilor autohtone (Atomic Tv, Mtv, Tvr). Firma a fost prima trupa românească nominalizată la o secțiune internațională - "New Sounds of Europe" și invitată să performeze la Gala Mtv European Music Awards, în 2007 la München, după ce în 2004 fusese nominalizată la Mtv European Music Awards la categoria "Best Romanian Act" și "Best Rock Band" la Mtv Romanian Music Awards în 2005. În 2014, după o lungă perioada de creație și detașare, Firma a revenit în forță și a dăruit publicului un prim volum al albumului "Descântece".

http://www.youtube.com/FirmaChannel | http://www.fb.com/TrupaFirma



Niște Băieți

Niște Băieți au pus pe ritmuri de punk-rock șlagărele românești ale anilor '80. "Lasă-mi toamna pomii verzi", "Deschideți poarta soarelui", "Un copac cu flori" sunt numai câteva dintre piesele cântate în concerte. Fără muzica anilor "de aur" a epocii comuniste, viețile noastre ar fi fost măcar un pic mai amare și acesta este unul dintre motivele pentru care proiectul Niște Băieți dorește să aducă în inimile generațiilor tinere marile hituri ale acelor vremuri și să readucă în lumina reflectoarelor marii compozitori ai unor generații pierdute.

https://www.fb.com/NisteBaieti



http://www.padinafest.ro | http://www.facebook.ro/padinafest | http://www.vimeo.com/padinafest | http://www.youtube.com/PadinaFestvideo


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top