Noutăți și comunicate

Nicu Patoi si Platonic pornesc turneul Middle of the Week Tour

26 Septembrie 2013
Nicu Patoi si Platonic pornesc turneul Middle of the Week Tour

Nicu Patoi și Platonic anunță turneul de promovare al albumului Sweet Little 6STRING. Turneul se va desfășura atât în 2013, cât și în 2014 și vizează câteva dintre cele mai importante orașe din țară.

Nicu Patoi și Platonic și-au propus ca începând cu data de 2 octombrie să pornească într-o călătorie prin țară, unde săptămânal în fiecare miercuri și joi vor da întâlnire iubitorilor muzicii fusion progressive rock, dar și celor ce îndrăgesc concertele live și artistii autentici. Platonic înseamnă Nicu Patoi (fondatorul proiectului Platonic, este unul dintre cei mai buni chitariști din România, un interpret cu rigoare de matematician și suflet de artist), Adrian Ciuplea (chitară bass, membru al grupului Vița de Vie, unul dintre cei mai rafinați și versatili muzicieni din România, specializat pe bass electric și violoncel, a cântat alături de Steve Vai în 2013 într-un turneu european), Berti Barbera (percuție, voce, un atent observator al fenomenului muzical, are în acest grup rolul de a completa spațiile sonore cu ritm, efecte și câteva vorbe) și Răzvan Lupu"Lapi" (cel mai experimentat baterist activ, mai degrabă numeri formațiile în care nu a cântat).

2-Nicu_Patoi_si_Platonic_pornesc_3uPINUaNF.jpg

Prin Middle Of The Week Tour Nicu Patoi & Platonic și-au propus să prezinte publicului noul album intitulat Sweet Little 6STRING. Lansat în anul 2012, albumul a fost urmat de participarea la diverse festivaluri, concerte și emisiuni radio și TV de specialitate, culminând cu recitalul din deschiderea concertului chitaristului Joe Satriani la București din vara acestui an.

Middle Of The Week Tour va avea loc atât în 2013, cât și în 2014. Prima parte a turneului va lua startul începând cu data de 2 octombrie 2013 și vizează câteva dintre cele mai importante orașe din țară:
- Constanța - 2 octombrie 2013;
- Buzău - 3 octombrie 2013;
- Brăila - 16 octombrie 2013;
- Sibiu - 24 octombrie 2013;
- Râmnicu Vâlcea - 31 octombrie 2013;
- Suceava - 6 noiembrie 2013;
- Iași - 7 noiembrie 2013;
- Brașov - 14 noiembrie 2013;
- Câmpina - 21 noiembrie 2013.

"Middle Of The Week Tour arată întreaga mea experiență muzicală după 30 de ani de studiu și concerte, atât singur, cât și alături de colegii și prietenii mei din PLATONIC" declară Nicu Patoi. Platonic creează intersecții stilistice între blues, rock, jazz și funk, păstrând esența calității muzicale într-un ansamblu unitar care dizolvă granițele artificiale dintre genuri.

3-Nicu_Patoi_si_Platonic_pornesc_lm3u47d75.jpg



Despre albumul Sweet Little 6String

Lansat în 2012, albumul Sweet Little 6String este jocul de cuvinte care ne arată pasiunea unui om pentru muzică, pentru chitară, pentru interacțiunea între oameni care au același crez. Ultimul album Platonic conține compoziții semnate de Nicu Patoi, dar asta nu înseamnă că toate piesele sunt încărcate până la refuz cu solo-uri și intervenții acrobatice. O listă impresionantă de invitați vin în completarea diversității sonore: Cristian Soleanu, Dan "Polymoog" Stesco, Raul Kusak, Petrică Andrei, Gelu Ionescu sau Andrei Stanoevici împart cu eleganță spațiile, în timp ce riff-urile și formele curg fără să se repete.

Sursa : Nicu Patoi & Platonic
https://www.facebook.com/Platonic
Nicu Patoi si Platonic pornesc turneul Middle of the Week Tour Noutăți, comunicate


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.