Noutăți și comunicate

Metal All Stars - declaratia lui Zakk Wylde despre concert

26 noiembrie 2013
Metal All Stars - declaratia lui Zakk Wylde despre concert
Zakk Wylde, celebrul fost chitarist al lui Ozzy Osbourne și fondatorul trupei Black Label Society, a oferit prima declarație despre Metal All Stars:

"Next year I will be DOOM TROOPING all over Europe with a lot of talented musicians on the Metal All Stars TOUR!
March 24 - Bucharest, Romania @ Rom Expo"

Metal All Stars va avea loc la Romexpo (Pavilionul Central) pe 24 martie 2014 și este organizat de Phoenix Entertainment.

Metal All Stars este cel mai amplu eveniment dedicat muzicii rock și metal întrucât reunește membrii unor trupe care acoperă o paletă largă de subgenuri ale muzicii rock.
Fanii vor putea asculta pentru prima dată piese Pantera cântate de însuși Phil Anselmo, fiind acompaniat la chitară de Zakk Wylde de la Black Label Society. Mai mult, Max Cavalera va aduce artileria grea prin setlist-ul Sepultura, Joey Belladona și Jon Donais vor reprezenta "The Big 4" al tharsh metal-ului cu hiturile Anthrax, începuturile metalului greu vor fi prezentate de Cronos prin piesele Venom, iar energia heavy metal-ului tipic trupei Accept va fi transmisă de Udo Dirkschneider.

Forma pe care a căpătat-o rock-ul modern va fi prezentată de Brian Fair și Matt Bachand cu muzica excepțională a trupei Shadows Fall, dar și de Jason Todd de la Shinedown.

Galeria elitei metalului este completată de Rob "Blasko" Nicholson (Ozzy Osbourne), Nick Menza (Megadeth), Ross the Boss (Manowar), Aaron Rossi (Ministry, Prong) și Jessie Bilson.

Biletele se pot cumpăra din rețeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone și Germanos, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online, pe http://www.eventim.ro, la următoarele prețuri:
- până la 31 decembrie 2013: 130 de lei (Normal Circle), 160 de lei (Golden Circle), 300 de lei (cu loc);
- în perioada 1 ianuarie - 23 martie: 140 de lei (Normal Circle), 175 de lei (Golden Circle), 330 de lei (cu loc);
- în ziua concertului: 150 de lei (Normal Circle), 185 de lei (Golden Circle), 350 de lei (cu loc).

Eveniment recomandat de Rock FM, Ciuc Music și Cola-Cola.


Evenimente recomandate

Top