Noutăți și comunicate

Hard Rock Cafe gazduieste Gala Premiilor de Jazz – Premiile Muzza

3 aprilie 2016
Hard Rock Cafe gazduieste Gala Premiilor de Jazz – Premiile Muzza
Duminică, 03 aprilie 2016, Fundația MUZZA și Institutul Cultural Roman vă invită începând cu ora 19:00 la Gala Premiilor de Jazz - Premiile MUZZA în Hard Rock Cafe.



Ajunsă la ediția a XIV-a, Gala este cel mai important eveniment anual pentru acest gen muzical, o adevărată sărbătoare pentru această breaslă, ce își propune, ca de fiecare dată, să evidențieze și să premieze cele mai reușite performanțe din acest domeniu în anul precedent.

Gala din acest an îi are ca invitați, printre alții, pe experimentatul muzician de blues A.G.Weinberger, pe maestrul saxofonist, compozitor și pedagog sibian Constantin Iridon (Premiul de Excelență) și multipremiatul pianist Sorin Zlat (Marele premiu la Monaco-2013 și Marele premiu la Jacksonville-USA-2015).

Acestora li se vor alătura și tineri muzicieni, câștigători ai celor mai recente festivaluri de jazz organizate în țară și în străinătate: Julie Pardău-Cluj-Napoca, Robert Patai-București, Casual Band-Craiova (lider Bogdan Uță-saxofon), Werther Project-Câmpina (lider Bogdan Mihăilescu-chitară), grupul C.A.L.I.-Iași (lider Cătălin Huțanu-pian), virtuozul bluesman clujean Alex Musat, care recent a obținut o prețioasă bursă la cea mai renumită Universitate de jazz din lume (Berklee Boston-SUA), dar și alte formații consacrate deja, revelații ale ultimilor ani, precum Ethnotic Project (lider Dragoș Mihu-tobe, cu Irina Sârbu în componență) și Kiba Dachi Experience. Nu vor lipsi nici invitații surpriză.

Toate formațiile premiate vor susține micro-recitaluri pentru deliciul publicului iubitor de jazz și blues.

Gala este organizată cu sprijinul unor instituții, sponsori, parteneri media, muzicieni și simpli prieteni, toți având aceeași pasiune – jazzul. Evenimentul este realizat de Alexandru Sipa și va fi prezentat de Anca Romeci.

Prețul unui biletul de intrare este de 30 de lei.

Biletele se găsesc în format electronic pe http://www.iabilet.ro, în rețeaua fizică iabilet.ro (http://www.iabilet.ro/rețea - Magazinul Muzica, Agențiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman și VGeneration, IQ BOX, rețeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată țară), la Hard Rock Cafe, precum și în ziua concertului la intrare.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top