Noutăți și comunicate

E-an-na continua turneul national „Epitaf”

9 martie 2018
E-an-na continua turneul national „Epitaf”
După ce luna februarie a început foarte bine pentru formația E-an-na, timp în care i-am putut surprinde pe aceștia prin țară în orașe precum Brașov, Tg. Mureș, Cluj Napoca, București și Constanța, iată că turneul național „Epitaf” continuă și în luna martie, activitatea trupei fiind intensă și de această dată.

Astfel, dacă aveți în plan să revedeți un show alături de această trupa energică sau, din contră, abia i-ați descoperit și sunteți curioși de apariția lor live, vedeți mai jos în ce orașe îi mai puteți întâlni în perioada următoare!

Despre turneu, Andrei Oltean, solistul trupei, declară:

Suntem foarte nerăbdători să ne plimbăm iar prin țară, de data aceasta cu forțe proaspete și cu un set destul de lung. O să cântăm toate piesele noastre, dar și o piesă nouă, pe care nu intenționăm să o lansăm oficial prea curând. Piesa face parte dintr-o suită la care lucrăm momentan, deci se va regăsi pe viitorul LP. Venim cu forțe proaspete, prezentându-l lumii pe noul nostru chitarist,, Andrei Piper. Suntem siguri că o să iasă memorabil. Așadar, vă așteptăm!

E-an-na – Epitaf:

https://www.youtube.com/watch?v=cOwtLP1cIIU

Turneu Epitaf 2018

Februarie
2 februarie 2018 - Brașov – E-an-na / The Dignity Complex / Brașov
3 februarie 2018 - Târgu Mureș – E-an-na / Blackout / Tg. Mureș
4 februarie 2018 - Cluj Napoca – Arkona (lansare de album), E-an-na, Leecher / Cluj Napoca
9 februarie 2018 - Constanța – E-an-na / Constanța
10 februarie 2018 - București – E-an-na // Twist of Fate // Linear Disorder //Lucky Thirteen

Martie
9 martie 2018 - Orphaned Land, Lunarsea, Subterranean Masquerade & E-an-na
10 martie 2018 - Oradea – E-an-na / Within the Nova / Oradea
11 martie 2018 - Timișoara – E-an-na / Virgula / Timișoara
16 martie 2018 - Sibiu – E-an-na / Evergreed / Sibiu
23 martie 2018 - Iași – E-an-na + Guests / Iași
24 martie 2018 - Suceava – E-an-na / Suceava
30 martie 2018 - E-an-na / Craiova
31 martie 2018 - FolkCore Reloaded / București

Aprilie

13 aprilie 2018 - Rm. Vâlcea – E-an-na / Rm. Vâlcea
14 aprilie 2018 - Reșița – E-an-na / Reșița

Mai multe despre E-an-na:

Facebook: https://www.facebook.com/eanna.romania/
Youtube: https://www.youtube.com/c/EannaRomania
Bandcamp: https://e-an-na.bandcamp.com/
Instagram: https://www.instagram.com/eannaromania


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top