Noutăți și comunicate

Doua saptamani pana la OST Mountain Fest 2011 la Rasnov

5 Iulie 2011
Doua saptamani pana la OST Mountain Fest 2011 la Rasnov

Două săptămâni ne mai despart de cea de-a doua ediție OST Mountain Fest, singurul festival din Romania dedicat scenei metal undergound autohtone și internaționale, eventiment open air ce va avea loc în zona verde a cetatii Râșnov, aflată lângă micuțul oraș cu același nume din județul Brașov în zilele de 22, 23 și 24 iulie 2011.


Începând din 5 iulie 2011, organizatorii Ost Mountain Fest pun la dispoziție pelicula de prezentare a festivalului, care ofera detalii privind locația, respectiv câteva dintre opiniile echipei organizatorice, totul atent filmat și montat de catre cel mai cunoscut artist român din zona metal, Costin Chioreanu, material ce poate fi urmărit la

http://www.youtube.com/watch?v=EWostc6_j0g&feature=channel_video_title

Având în vedere că zona Râșnov - Brașov se află în centrul țării, accesul către zona de festival se poate face simplu, eficient și confortabil, atăt cu mijloacele de transport în comun (tren, autocar), cât și cu autoturismul personal.




Astfel, există legături de tren și autocar din ora în ora pe direcția Brașov - Râșnov, de asemenea există zilnic douăzeci de legături directe de tren dinspre capitală către Brașov, zece legături directe de tren dinspre cel mai important oraș al Transilvaniei, Cluj-Napoca, către Brașov, de asemenea șapte legături directe de tren pe direcția Sibiu - Brașov, o legătură directă de tren pe direcția Iași - Brașov, de asemenea cel putin două legături zilnice cu trenul din orice localitate din România către Brașov - Râșnov. Mai multe informații despre legăturile feroviare pe http://www.mersultrenurilor.ro, de asemenea informații legate de transportul cu autocarul gasiți pe http://www.autogari.ro.

Pentru cei care fac deplasarea cu autoturismul personal, vă recomandăm să porniți devreme către zona festivalului, în condițiile în care traficul în România, spre și dinspre Munții Carpați, este de obicei aglomerat. Dinspre capitală, folosiți varianta DN1A, respectiv DN1/E60. Foarte aproape de zona de festival, există o parcare amenajată, unde spectatorii iși pot parca autoturismele personale, în limita spațiului disponibil.

Reamintim ca orașul Râșnov dispune de circa 1500 de locuri de cazare în hoteluri, hosteluri și pensiuni, de asemenea organizatorii Ost Mountain Fest pun la dispoziție două zone de camping, ambele dotate cu toalete și securizate, unde spectatorii pot campa gratuit, pe baza brățării de acces la festival, începând cu dimineața zilei de vineri, 22 iulie 2011, de la ora 8:00 am.

Ediția din 2011 a Ost Mountain Fest include următoarele trupe pe afiș:
- Keep of Kalessin (Norvegia),
- Dornenreich (Austria),
Onslaught (Marea Britanie),
Negura Bunget (Romania),
Bolthard (Romania),
The Foreshadowing (Italia),
Winterhorde (Israel),
Damned Spirits' Dance (Ungaria),
Din Brad (Romania),
Sincarnate (Romania),
Taine (Romania),
E-Force (Canada / Franta),
Methedras (Italia),
Spiritual Ravishment (Romania),
Fen (Marea Britanie),
Mediocracy (Romania),
The Way of Purity (Suedia / Norvegia),
Piatra (Romania,
L.O.S.T. (Romania),
Deathdrive (Romania),
Eufobia (Bulgaria),
Akral Necrosis (Romania),
Spectral (Romania),
Deliver the God (Romania),
Apa Simbetii (Romania),
Ka Gaia An (Romania),
Laonlyness (Romania),
True Mind (Romania),
Put Solnca (Rusia),
Insult (Polonia),
Malpraxis (Romania),
Action Bass Tom Band (Germania).

Biletele s-au pus deja în vânzare, la prețul de 180 de lei pentru un abonament valabil pentru cele trei zile de festival, sau la prețul de 80 de lei pentru un bilet valabil o zi, prețuri valabile până la data de 21 iulie 2011, urmând ca direct la festival, prețul abonamentelor și biletelor să crească până la 200 lei, respectiv 90 de lei pe zi.

Biletele sunt disponibile on-line în rețeaua Biletoo.ro (plata valabilă cu cardul sau ramburs / livrare prin curier), Magazinele Flanco, Librăriile Adevărul din București, Brașov, Iași, Timișoara, Focșani, Cluj-Napoca, Craiova, Galați si Constanța, Magazinul Muzica, Magazinul Unirii parter, Sala Palatului, Magazinul Victoria parter, Librăria Mihai Eminescu, Palatul Copiilor (toate din București), de asemenea prin Axa Valaha Productions și filiala Bestial Records din București.

Sursa: Ost Mountain Fest
Doua saptamani pana la OST Mountain Fest 2011 la Rasnov Noutăți, comunicate


Calendar evenimente

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.