Noutăți și comunicate

Danko Jones canta in deschidere la Guns N'Roses la Bucuresti

25 august 2010
Danko Jones canta in deschidere la Guns N'Roses la Bucuresti
Concertul Guns N'Roses care va avea loc pe 21 septembrie 2010 la Romexpo, va fi deschis de trupa canadiana Danko Jones.

Formata in 1996 in Toronto (Ontario), trupa a petrecut primii doi ani de existenta cantand in SUA si Canada in deschiderea multor trupe, dintre care cea mai cunoscuta este Nickelback. Desi initial Danko Jones nu si-a propus sa lanseze albume, ci doar sa cante live bazandu-se pe promovarea pe care le-o vor face fanii, pana la urma au lansat 13 albume in cei 14 ani de cariera. Faima grupului a crescut, astfel incat acesta a avut aparitii la multe festivaluri internationale, incluzand celebrele Rock am Ring si Rock im Park din Germania sau Download, Leeds si Reading din UK.

In ultimul an Danko Jones a fost open-act pentru Faith No More, Offspring, Ozzy Osbourne, Korn, Guns N'Roses si Sebastian Bach.

Conform site-ului official al grupului (www.dankojones.com) "acum 12 ani Danko Jones era un leu flamand incercand sa depaseasca piata stagnanta a indie-rock-ului canadian. Astazi este un animal bine hranit care imparte scena in mod frecvent cu artisti ca Axl Rose sau Lemmy Kilmister. Este un artist de top in Europa si si-a adaugat si titlurile de "Artist al cuvantului", "Jurnalist de muzica" si "Animator radio international" la formidabila sa lista de alias-uri (The Mango Kid, Dr. Evening, The Brown Panther)."

Solistul grupului, Danko Jones, este un cunoscut om de radio, dar si un apreciat jurnalist. Articolele lui apar in reviste precum Rock Hard (Germania), Guitar for the Practicing Musician (Germania), Rockstar Magazine (Elvetia), Close-Up Magazine (Suedia) si RockZone Magazine (Spania).

Biletele pentru concertul Guns N'Roses se gasesc in exclusivitate prin reteaua Eventim in magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas si online pe www.eventim.ro.

Exista trei categorii de bilete:
VIP - tribuna, in functie de pozitionare: 266,3 lei si 298,2 lei
Golden Circle - in fata scenei: 191,7 lei
Normal Circle - 127,8 lei.

Guns N'Roses la Bucuresti este un eveniment prezentat de D&D East Entertainment.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top