Noutăți și comunicate

DESANT lanseaza „VULPEA DESERTULUI”, al doilea album

17 iulie 2015
DESANT lanseaza „VULPEA DESERTULUI”, al doilea album
Trupa Desant lansează cel de-al doilea album - „Vulpea Deșertului”, după aproximativ doi ani de la apariția materialului de debut „Joc de Noroc”. Lansarea oficială va avea loc vineri, 17 iulie 2015 la Viniloteca din Timișoara.

Albumul este produs de Desant Factory cu susținerea Kathrein România. Producția muzicală a fost realizată în studioul CatWorks de către Mihai MTZ Neagoe, grafica a fost efectuată de Radu Kopany, iar Rusty, ca și la primul album, a fost realizat de Stanislav Cebanenco.

Acesta, urmând direcția primului album, este editat în format digipak și conține 14 piese. Un preview asupra pieselor poate fi ascultat pe site-ul formației: http://desantrock.ro/shop/muzica/vulpea-desertului-cd-digipak/



Spre deosebire de primul material, unde Rusty - mascota formației- are rolul de „stăpân al jocurilor” de noroc și nu numai, de această dată el întruchipează „Vulpea Deșertului” într-un mod metaforic, ce reprezintă de fapt omul modern care vrea, nu vrea, trebuie să se metamorfozeze zilnic, aliniindu-se și adaptâdu-se la un cotidian și o societate care se află într-o continuă ”deșertificare”.

„Trăim într-o lume în care încălzirea globală, degradarea conștiinței, lipsa resurselor naturale, poluarea etc. sunt subiecte ce fac parte din viața noastră zilnică, fără să mai amintim de neînțelegeri, lipsuri, violențe ș.a.m.d.

Într-o asemenea conjuctură ușor, ușor fiecare în parte împrumutăm din trăsăturile vulpii deșertului”.



Prin titlul albumului nu s-a urmărit nicio asemănare cu vreo personalitate din istorie, ci pur și simplu ne-am raportat la calitățile și caracterul animalului.”, a specificat Alin Achim.

Simțim o mare împlinire că materialul a ieșit așa cum ne-am propus. Are dinamica pe care am dorit-o, ceea ce ne dovedește nouă, în primul rând, că începem să ne legăm din ce în ce mai bine și colaborăm tot mai ușor la piesele noi pe care le facem. Sperăm să placă produsul în amsablul său, deorece s-a muncit cu drag la el și abia așteptăm să îl împărtășim cu voi. Noi deja cântăm în concertele noastre câteva piese de pe albumul nou și ne bucură să vedem fețele plăcut surprinse ale publicului care nu ezită să le cânte cu noi. Până în momentul în care ne vom revedea la concerte: Be Rock with Desant!” declară Mihai Dobrescu.

Albumul poate fi achiziționat de pe site-ul formației http://www.desantrock.ro/shop.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top