Noutăți și comunicate

Cum putem ajuta? Alaturi de voi! Alaturi de #colectiv

3 Noiembrie 2015
Cum putem ajuta? Alaturi de voi! Alaturi de #colectiv

Suntem convinsi ca toti vreti sa ajutati! Insa, oameni buni, sunt cateva reguli (ne)scrise pe care trebuie sa le intelegem!

1. Aratati compasiune pentru cei ce au avut de suferit in urma tragediei din Colectiv.

Transmitem condoleante celor ce au pierdut pe cineva in aceasta tragedie. Fiti alaturi de familiile acestora si ajutati-i cum puteti! Toti sunt eroi pentru noi!

Pentru cei care se lupta in spitale trebuie sa ajutam cum putem!

Familiile lor sunt aproape toata ziua la spital. Acolo dorm, acolo mananca, acolo asteapta toata ziua cu sufletul la gura orice veste de la cei ce ii trateaza. Trebuie sa intelegem ca sunt obositi, stresati, ingrijorati si pana la urma fragili! Ei sunt tari si optimisti pentru cei ce se lupta la viata si isi pun propria persoana pe locuri secundare.

Faptul ca vizitati familia, ca va interesati de prietenii vostri si faptul ca le oferiti vorbe bune si compasiune/suport moral acestora este minunat! Asta le da forta sa mearga mai departe. Toate mesajele, telefoanele si vorbele bune primite pe retelele sociale ajuta. Ei pot transmite - si sa fiti siguri ca o fac ! - aceste ganduri si vibratii pozitive celor afectati de incendiu.

DAR!

Este CRUCIAL sa intelegeti ca:

- cel mai important pentru ei este sa nu fie expusi la riscuri si infectii, fapt pentru care medicii muncesc non-stop alaturi de ei.

- orice vizita aduce cu sine riscuri! Aduceti intr-un mediu steril microbi, virusi, praf, murdarie si contaminanti! NU NE PERMITEM ASEMENEA RISCURI IN ACESTE MOMENTE!

- toti pacientii au nevoie de odihna si stabilitate pentru a se putea reface.

- cei care sunt constienti, la fiecare vizita incearca din rasputeri sa fie atenti la voi, depun efort si le luati din timpul de odihna, de refacere. In acelasi timp, ii faceti sa se gandeasca din nou la acele momente teribile. Cel mai probabil se bucura ca vad oameni care le sunt alaturi, insa in acelasi timp acest lucru are un impact emotional foarte puternic asupra lor.

- in aceste momente, fiecare pacient are nevoie de intimitate! Nu toti vor sa fie vazuti in aceste momente. Ei nu va pot impiedica sa intrati la vizite si nici nu va pot spune acest lucru. Respectati dreptul lor la intimitate!



2. Donarea de sange


    Un om care intruneste criteriile de donare poate dona sange o singura data la 72 de zile!

    Faptul ca doriti sa donati sange este un lucru extraordinar! Suntem multi care vrem sa facem asta si este un lucru firesc in aceasta situatie. Prietenii nostri au nevoie de noi!


    DAR!


    Este foarte important sa ne coordonam eforturile. Ce inseamna asta ?

    Trebuie sa donam sange atunci cand ni se spune ca este nevoie, din surse sigure si verificate. Asta inseamna sa fie un flux continuu de sange proaspat donat, calitativ, care sa fie folosit atunci cand este nevoie. Sangele nu poate fi conservat la infinit fara sa isi piarda din proprietati.

    Prin coordonarea eforturilor, putem mentine un flux stabil de donatii, care sa ajute pe toata lumea exact in momentul in care au nevoie.



    3. Nu mai incurajati articolele de scandal, sau false! Informati-va!


    Fiecare are libertatea sa posteze pe wall-ul lui ce considera de cuviinta. Dar ganditi-va... Oare merita sa faceti cunoscute articole false, dezinformari, lucruri cu care nici VOI nu sunteti de acord ?

    Va rugam, nu mai distribuiti articole care nu mai sunt de actualitate.

    Sunt anumite persoane afectate de eveniment care dau share la tot ce prind in speranta ca ajuta. Trebuie sa trecem informatiile prin filtrul gandirii si sa ne informam. Auzim ca este nevoie de donatii de sange la spitalul X ? Sunati la acest spital si informati-va. Daca asa este, confirmati stirea si spuneti ca ati verificat personal. Altfel, riscati sa produceti panica si agitatie, sau riscati sa investiti resurse atunci cand nu este nevoie de ele. (vezi mai sus capitolul referitor la donatiile de sange).



    In final, facem apel la compasiune. In aceste momente prietenii nostri au nevoie de sprijinul nostru, de ganduri bune si de ajutorul nostru coordonat. Haideti sa aratam ca suntem o comunitate unita! Fiti puternici prieteni! Trebuie sa reusiti!
    Cum putem ajuta? Alaturi de voi! Alaturi de #colectiv Noutăți, comunicate


    Calendar evenimente

    Evenimente și noutăți de azi

    Newsletter

    Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.