Noutăți și comunicate

Concertul 'Electric Marching Band' al trupei byron e disponibil la streaming audio in exclusivitate pe Deezer

28 august 2015
Concertul 'Electric Marching Band' al trupei byron e disponibil la streaming audio in exclusivitate pe Deezer
La începutul lunii septembrie, trupa byron urmează va lansa DVD-ul live „Electric Marching Band”, filmat iarna trecută la Teatrul Național din Cluj alături de Muzica Militară a Garnizoanei Bistrița și corul de elevi Excelsior al Liceului de Muzică „Tudor Jarda”. În așteptarea lansării, varianta audio a concertului este începând de astăzi, 28 august 2015, disponibilă la streaming online în exclusivitate pe Deezer.



Ascultă byron – Electric Marching Band în exclusivitate pe Deezer:
http://umusic.ly/byron.EMB.deezer

Pe 2 decembrie 2014 cei de la byron filmau un concert spectaculos la Teatrul Național din Cluj, având alături pe scenă o fanfară militară și un cor de elevi. Avându-l ca invitat special pe violonistul Alexander Bălănescu – ce a oferit o prestație electrizantă pe una din piese – byron au realizat o fuziune inedită de stiluri muzicale, undeva la granița dintre rock, jazz și muzică de film. După ce a fost difuzat pe HBO România, concertul „Electric Marching Band” urmează să fie lansat pe DVD și Blu-ray sub egida Universal Music România, varianta audio urmând de asemenea să fie disponibilă în outlet-urile de streaming și download digital.

byron – Road Trip (live în concert)
https://www.youtube.com/watch?v=SuZESzmC3jk&feature=youtu.be

Concertul de lansare de la București va avea loc pe 11 septembrie 2015 la Hard Rock Cafe (șos. Kiseleff nr. 32, Parcul Herăstrău). Biletele s-au pus deja în vânzare în rețeaua http://www.iabilet.ro precum și la Hard Rock Cafe.



byron:
Dan Byron – voce, chitară, flaut
6fingers – clape, chitară, voce
Laszlo Demeter – bass
Dan Georgescu – tobe

Mai multe pe:
http://www.byronmusic.ro
http://fb.com/byronmusic
http://www.facebook.com/umusicro


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top