Noutăți și comunicate

Concert acustic GRAY MATTERS si tombola in cadrul Expozitiei #FIND_US – Best of 2017

24 Februarie 2018
Concert acustic GRAY MATTERS si tombola in cadrul Expozitiei #FIND_US – Best of 2017
Vă reamintim că în perioada 23-28 Februarie 2018, Asociația Fotografilor de Concert – #FIND_US vă invită la expoziția de fotografie de concert #FIND_US – Best of 2017, in Gallery Cafe (Str. Leonida 9-11).

Anul acesta, cei de la GRAY MATTERS vor susține un recital acustic în cadrul expoziției, sâmbătă, 24 februarie 2018, cu scopul de a strânge fonduri pentru Flavia Lupu, unul dintre supraviețuitorii tragediei de la clubul Colectiv.

Intrarea este liberă, însă este un eveniment caritabil, în care oricine poate dona orice sumă de bani, pentru a o ajuta pe Flavia în procesul de recuperare.

RSVP: https://www.facebook.com/events/188226138599091/

(2) ConcertacusticGRAYMATTERSsi..._WfjTpMev.jpg
Gray Matters
e îmbinarea a 4 materii gri, fiecare cu un stil și un caracter propriu, care se încăpățânează să aducă mereu ceva nou pe scenă, în sala de repetiții sau în studio. Muzica lor poate fi definită drept o căutare permanentă de modalități de expresie a stărilor de spirit prin muzică. Motiv pentru care, rezultatul final e mereu în schimbare, mereu definit printr-o altă îmbinare a dozajelor fine de sunete, ca pe o paletă cromatică muzicală care acoperă un spectru larg de elemente sonore și de emoții. Altfel spus, Gray Matters reunește pe aceeași pânză 4 "materii" care iși aduc împreună influențele și personalitățile pentru a demonstra că nu doar albul și negrul sunt relevante, ci și toate nuanțele de gri care fac puntea între două extreme: muzica electronică și cea rock.

#Find_us este o asociatie care dorește să arate publicului viziunea fotografilor raportată la artistul care urcă pe scenă, la reacțiile acestuia și la public. Scopul principal este înțelegerea complexității și pasiunii care există în spatele obiectivului foto.

Expoziția își propune să strângă fonduri din donații si licitații ale lucrărilor expuse, fondurile strânse urmând a fi donate către Flavia Lupu, pentru a o ajuta în procesul de recuperare. Dacă doriți să ajutați, cereți detalii la bar sau la oricare dintre expozanți.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 23 Februarie 2018 începând cu ora 20:00, însă va încurajăm să reveniți la Gallery Cafe și în cursul zilelor următoare, spre a vă bucura cât mai mult de imaginile alese cu grijă de membrii FIND_US.

Duminică, 24 Februarie 2018, va avea loc o tombolă, unde 20 de vizitatori ai expoziției vor avea ocazia de a câștiga un premiu. Singura condiție e să fiți prezenți. Detalii despre tombolă veți putea afla chiar la vernisajul expoziției, sau pe pagina noastră de Facebook.

Programul expoziției:

23 februarie, ora 20:00 – vernisajul expoziției
24 februarie, ora 20:00 – concert acustic Gray Matters, pentru Flavia Lupu, eveniment caritabil
25 februarie, ora 19:00 – proiecție specială #FIND_US, extragere câștigători tombolă și discuții libere
27 februarie – expoziție cu intrare liberă
28 februarie – vorbe de final și închiderea expoziției

Fotografiile sunt semnate de Anca Dumitrescu, Andrada Mihăilescu, Andy Biro, Cătălin Ilnițchi, Cezar Cazan, Ciprian Vlăduț, Florin Matincă, Gabriel Isac, Miluță Flueraș, Paul Voicu și Ștefan Tivodar.

Expoziția va fi găzduită de Gallery Cafe (Str. Leonida 9-11), unul dintre cei mai buni prieteni ai comunității de artiști vizuali din România. Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane (ANAVC) este un creator și agregator de oportunități pentru oamenii creativi din domeniul artelor vizuale, literaturii și artelor interpretative. Gallery Cafe este un loc perfect pentru a savura o cafea, un loc în care te poți lăsa inspirat de lucrările expuse.


Puteti afla mai multe despre Asociatia #FIND_US vizitand pagina de facebook https://www.facebook.com/afcro/, sau site-ul oficial http://www.find-us.ro.

Mai multe detalii despre Gray Matters găsiți pe pagina lor de Facebook:
https://www.facebook.com/graymattersband/

Concert acustic GRAY MATTERS si tombola in cadrul Expozitiei #FIND_US – Best of 2017 Concert, festival, eveniment Gallery


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.