Noutăți și comunicate

Concert Zucchero la Bucuresti

14 Noiembrie 2016
Concert Zucchero la Bucuresti

Luni, 14 noiembrie 2016, sunteti invitati la concertul Zucchero de la Sala Palatului din Bucuresti. Spectacolul va începe la ora 20:00, accesul publicului fiind permis începând cu ora 19:00.



Încă din anul 1970, Zucchero a intrat în atenția publicului larg prin hituri pe care este imposibil să nu le fi ascultat vreodată: “Baila Morena”, “Senza una donna”, “Il volo”, “Diamante” etc.

În urmă cu două luni, artistul italian a lansat noul lui album “Black Cat”, pe care urmează să-l promoveze în această toamnă în cadrul unui turneu, prin 30 de orașe mari din Europa, plus alte 10 concerte doar la Verona. În ultima parte a turneului european, Zucchero ajunge și în România, la Sala Polivalentă din Cluj pe 12 noiembrie 2016 și la Sala Palatului din București pe 14 noiembrie 2016.

Artistul care a revoluționat muzica italiană introducând blues-ul în țara-mamă, apoi făcând din rock-ul italian un punct de reper important în Europa, ne va trece prin toate nostalgiile anilor de demult, timp de aproape două ore, printr-un concert memorabil.

(1) Concert_Zucchero_la_Bucuresti_cYrpMX5Y.jpg
Proaspăt lansat, albumul “Black Cat” ocupă deja primele poziții în topurile muzicale din Italia, Austria și Elveția, mai ales că pe el există și colaborări cu artiști din noul val, precum Avicii pentru piesa “Ten more days”, dar și cu Bono pentru “Streets of Surrender”.

Cu un palmares cum nu se pot lăuda mulți artiști, Zucchero, pe numele lui real Adelmo Fornaciari, a reușit de-a lungul carierei de peste 4 decenii să cucerească lumea întreagă și să vândă peste 50 de milioane de albume, devenind astfel unul dintre cei mai bine vânduți cântăreți italieni. Mai mult, colaborările lui au fost numai cu nume sonore din lumea muzicală, precum Luciano Pavarotti, Elton John, Bono, Andrea Bocelli, Joe Cocker și Ray Charles.

Biletele vor avea prețurile între 78 și 348 lei și vor putea fi cumpărate online de la toate marile agenții de ticketing (eventim.ro, bilete.ro, iabilet.ro, bilet.ro, blt.ro, biletmaster.ro), de la casa de bilete a Sălii Palatului și prin http://www.dieselevents.ro.

Zucchero Black Cat World Tour 2016 în România este produs de Diesel Events.
Concert Zucchero la Bucuresti Concert, festival, eveniment Sala Palatului


Calendar evenimente

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.