Noutăți și comunicate

Concert Pink Martini la Sala Palatului

15 octombrie 2013
Concert Pink Martini la Sala Palatului
Marti, 15 octombrie 2013, sunteti invitati de la ora 19:00 la Sala Palatului unde Pink Martini, fermecătoarea combinație de musical și world music, revine pentru o nouă degustare de calibru.

Cu senzaționala Storm Large din nou la ancoră și Thomas Lauderdale (pian), fanii se pot aștepta la un concert de zile mari, așa cum Pink Martini a avut întotdeauna la București. Spectacolul este organizat de Events.

Sunt căutătorii de nestemate printre piesele ce nu merită uitate. Se inspiră din musical-urile romantice ale Hollywoodului anilor 40 - '50 și se autointitulează arheologi muzicali, fiindcă sapă prin înregistrari trecute, prăfuite și redescoperă piese minunate. O orchestră mică de voie bună, Pink Martini au cântat pe aproape toate scenele pământului, în aproape toate limbile pământului.

Cel mai bun Martini muzical își seduce publicul de ani de zile cu "muzică vintage", așa cum au numit-o criticii și ziariștii din întreaga lume.

De la sonorități clasice la jazz ori ritmuri latino, până la piese românești sau coloane sonore celebre, Pink Martini cântă muzica lumii: "Quizás, Quizás, Quizás", "Sympathique", "Donde Estas Yolanda?", "Una Notte a Napoli", "Let's Never Stop Falling In Love" sau "Hang On Little Tomato".

Și-au făcut un obicei din a-și susține concertele din România, nu numai din Capitală, cu casa închisă. Anul trecut, aflați în București tot la invitatia Events, au cântat în premieră în limba română, în fața unei săli arhipline, coverul piesei "Până când nu te iubeam" a Mariei Tanase, culeasă de Anton Pann. "Cânt in 14 limbi, dar româna este una dintre cele mai frumoase limbi pe care am auzit-o", le-a spus Storm Large celor peste 4000 de fani prezenți atunci, care au aplaudat-o în picioare.

Pe 15 octombrie, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele intră în vânzare de luni, 3 iunie, și sunt disponibile la prețurile de 240, 200, 170, 140 și 110 lei, în funcție de distanța față de scenă. Biletele se pot cumpăra online pe http://www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librariile Cărturești). Biletele pot fi achiziționate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15. Presale: în perioada 3 - 5 iunie inclusiv, toate biletele, cu excepția categoriei VIP (240 lei), au 10% discount.

Un eveniment recomandat de Magic FM și susținut de Prima TV. Parteneri media: The Money Channel, Åžapte Seri, Adevărul, Cațavencii, Dilema Veche, OK!, BeWhere!, Sunete, Cocor Media Channel, The Light Cinema, BestMusic.ro, Iconcert.ro, InfoMusic.ro, Port.ro, Ziare.com, 220.ro, Pețeavă.ro. Parteneri: Comunicatedepresa.ro, Rol.ro, MediaImage, MediaIQ.

Sursa : Events
http://www.events.ro


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top