Noutăți și comunicate

Concert PLACEBO - primul pachet special de bilete a fost epuizat

2 februarie 2017
Concert PLACEBO - primul pachet special de bilete a fost epuizat
Profită de ultima șansă/tranșă de pachete de bilete aniversare, disponibile în număr limitat, “The Friend Indeed”, care îți oferă un loc special, dar și beneficii, la acest eveniment excepțional.
Vei primi o insignă personalizată pe care îți recomandăm să o porți la vedere pentru că ar putea să îți aducă surprize FOOOAARTE PLÄ‚CUTE chiar de la PLACEBO.

Asta pe lângă:
• intrare separată, rezervată doar posesorilor de bilete “A Friend Indeed”
• un breloc creat special pentru a-ți aminti mai târziu momentele frumoase petrecute în compania prietenilor tăi și a membrilor PLACEBO.

Felicitări fanilor PLACEBO care au reușit să își achiziționeze primul pachet de bilete aniversare, “The Better Friend”. Le reamintim norocoșilor că, pe lângă accesul mai devreme cu 30 de minute, băutură gratuită și brelocul creat special, vor primi și o insignă pe care trebuie să o poarte la vedere pentru a putea avea parte de o surpriză extrem de plăcută, chiar de la trupa lor preferată.

Dacă te întrebai cum o să intri în posesia goodie bag-urilor, nu-ți face griji. Le vei primi fix când intri în spațiul de concert. Ne ocupăm noi de asta ;)

Placebo, una dintre cele mai apreciate și influente formații ale ultimelor decenii, a ales să celebreze 20 de ani de carieră printr-un concert special în România. Astfel, pe 28 iunie, la Arenele Romane, publicul îi va însoți pe Brian Molko, Stefan Olsdal & co. într-o călătorie retrospectivă parcurgând 20 de ani, 7 albume de studio incluse în top 20 și zeci de amintiri și stări de spirit inspirate de ritmurile captivante și de versurile intrigante ale unor piese ca “Pure Morning”, “The Bitter End”, “Every me and Every You” sau “Teenage Angst”.

Concertul de la Arenele Romane este, fără îndoială, un must-see pentru toți cei care, la un moment dat, s-au intersectat cu universul creat de Placebo.
Un eveniment organizat de Phoenix Entertainment.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Humanitas și Cărturești și online pe http://www.eventim.ro la prețul de 190 de lei după cum urmează

Pre-sale “The Better Friend” – SOLD OUT
Pre-sale “A Friend Indeed” – în număr limitat
Acces general – disponibile după epuizarea pachetelor “A Friend Indeed”

În ziua concertului, prețul unui bilet va fi de 220 de lei.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top